Platformă de cooperare ştiinţifică în spaţiul autohton: Consiliul Academic Român

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 26 martie

Sursa foto: facebook/ Academia Română

Sursa foto: facebook/ Academia Română

English Version

Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă constituirea Consiliului Academic Român (CAR), o platformă de cooperare ştiinţifică la cel mai înalt nivel în spaţiul autohton. Noul for va reuni, pe lângă cele două instituţii iniţiatoare, încă patru academii de ramură din România, într-un demers menit să consolideze dialogul academic şi colaborarea interdisciplinară.

Lansare oficială în Aula Academiei Române

Ceremonia de lansare a Consiliului Academic Român va avea loc azi, 26 martie, în Aula Academiei Române. Evenimentul va include semnarea documentelor oficiale de constituire, urmată de o întâlnire în cadrul căreia vor fi prezentate misiunea, obiectivele şi principiile de funcţionare ale noii structuri academice.

Potrivit Academiei Române, momentul marchează un pas important în direcţia unei cooperări instituţionale consolidate între principalele foruri ştiinţifice din România şi Republica Moldova.

Şase instituţii academice, membri fondatori

Memorandumul, Acordul de constituire şi Statutul CAR vor fi semnate de preşedinţii a şase instituţii academice: Academia Română, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Academia de Ştiinţe Juridice din România, Academia de Ştiinţe Medicale din România, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, Academia de Ştiinţe Tehnice din România. În aceeaşi zi, va avea loc şi prima şedinţă a Consiliului de coordonare, în cadrul căreia vor fi alese structurile de conducere ale noului organism.

Un „moment de referinţă” pentru cooperarea academică

Reprezentanţii Academiei Române descriu constituirea Consiliului Academic Român drept „un moment de referinţă pentru consolidarea cooperării academice în spaţiul românesc”, subliniind rolul esenţial al instituţiilor academice în promovarea cunoaşterii, a dialogului intelectual şi a responsabilităţii publice.

Noua platformă este gândită ca un cadru de colaborare interinstituţională, care să valorifice potenţialul intelectual al comunităţii academice în analiza marilor teme de interes public.

Misiune: analize, studii şi contribuţii la politici publice

Potrivit sursei citate, Consiliul Academic Român va avea ca obiectiv principal elaborarea de analize, studii şi recomandări privind direcţiile majore de dezvoltare ale societăţii. De asemenea, CAR va susţine consolidarea unui spaţiu comun al ştiinţei şi culturii româneşti, integrat în circuitul european şi internaţional al cunoaşterii. Activitatea Consiliului se va desfăşura sub coordonarea Academiei Române, cu respectarea autonomiei instituţionale a fiecărei academii participante.

Un pas spre integrarea ştiinţifică regională

Prin această iniţiativă, mediul academic din România şi Republica Moldova îşi propune să creeze un mecanism stabil de cooperare, capabil să genereze expertiză relevantă pentru societate şi să contribuie la poziţionarea cercetării româneşti în context internaţional.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0952
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3913
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8880
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3551

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb