Platforma Rulmentul, scoasă din nou la vânzare

F. A.
Companii / 10 martie 2009

Lichidatorul RVA Insolvency Specialists Bucureşti, care împreună cu Casa de Insolvenţă Transilvania din Cluj-Napoca formează consorţiul de lichidatori ai societăţii Rulmentul, a anulat licitaţia prin care, în luna decembrie 2008, activele fostei uzine au fost vândute Companiei Resort Tâmpa SRL.

Teodor Nicolae, directorul executiv al lichidatorului, a declarat azi, pentru AGERPRES, că s-a anulat licitaţia pentru că cei care au cumpărat anul trecut nu au plătit nimic până acum, iar termenul final de plată este 18 martie 2009.

"Da, am anulat licitaţia şi se va relua procedura de vânzare a platformei. Cei care au cumpărat nu au plătit nimic din tranşele pe care le aveau de achitat până acum. Din suma de 35 de milioane euro au plătit doar 4 milioane în momentul tranzacţiei şi atât. Am crezut că sunt oameni serioşi, dar e clar că nu au banii necesari. Sunt foarte stresat şi mă deranjează enorm că cei care au cumpărat nu au respectat niciun document din cele încheiate la momentul vânzării", a precizat Teodor Nicolae.

Nicolae a adăugat că a dat spre executare scrisoarea de garanţie bancară, "dar nu ştiu ce vom executa. Pentru asta am angajat o firmă de avocatură din Spania", a menţionat directorul executiv al lichidatorului.

"Probabil că vom vinde separat terenul, separat utilajele sau chiar vânzarea pe hale de producţie. În acest moment, nu ştiu să vă dau alte amănunte", a adăugat Nicolae.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4410
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8138
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.7096

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb