Platforma Stock.estate a atras investiţii de peste un milion de euro

T.B.
Comunicate de presă / 22 mai

Platforma Stock.estate a atras investiţii de peste un milion de euro

Licenţiată în toamna anului 2023 de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi lansată către tranzacţionare în ianuarie 2024, Stock.estate raportează un total de investiţii atrase în active locale de real estate de peste un milion de euro, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Stock.estate este o platformă de crowdfunding - prima de acest tip autorizată de ASF în România şi unica platformă operaţională la nivel local până în prezent. Investiţia în platformă a depăşit jumătate de milion de euro şi continuă procesul de dezvoltare a acesteia.

Obiectivul Stock.estate este de a oferi oportunitatea de investiţie în sectorul imobiliar, suma minimă care poate fi investită fiind de 100 de euro.

"A trecut peste un an de la lansarea noastră pe piaţă şi suntem deopotrivă mândri şi entuziasmaţi să vedem cât de frumos şi organic a crescut piaţa de real estate din România. Investiţiile în real estate sunt din ce în ce mai interesante pentru români, care nu vor doar să găsească un simplu instrument investiţional, ci se documentează, se preocupă, iar decizia finală o iau doar având toate informaţiile necesare. Poate că paşii spre o cultură investiţională sănătoasă nu sunt mari, dar fiecare pas contează, iar faptul că în numai un an de zile am reuşit să atingem pragul de un milion de euro arată cât de mult s-a maturizat piaţa de real estate din România", spune Vicenţiu Vlad - Cofondator & CEO - Stock.estate.

Cifrele platformei numără, în prezent, peste 2.500 de persoane înrolate (respectiv persoane care şi-au creat un cont în platformă şi au accesat în mod permanent informaţiile utilizării instrumentului financiar investiţional), peste 220 dintre aceştia au realizat investiţii directe în platformă şi peste 600 de investiţii active, într-un total de 18 proiecte imobiliare finanţate. Conform platformei, investiţia medie per proiect este de aproximativ 1.700 euro, iar un investitor activ ajunge să investească, în medie, 4.500 euro, echivalentul a aproape trei plasamente pe an. Cel mai mare investitor de pe platformă are un portofoliu de 75.000 euro.

"Avem investitori care ne-au urmărit încă din noiembrie 2023, dar au ales să investească abia în martie 2025, după o perioadă de analiză atentă, de peste un an şi jumătate. Alţi investitori şi-au crescut valoarea plasamentelor de la câteva sute la câteva mii de euro, semn că încrederea în platformă se consolidează în timp", explică Vlad.

Stock.estate reprezintă o alternativă profitabilă la opţiunile clasice de investiţii, mai ales datorită contextului economic în care dobânzile la depozite bancare rămân scăzute, iar titlurile de stat oferă randamente diferite. Platforma propune o alternativă solidă şi accesibilă pentru investitorii privaţi cu randamente de până la 5 ori mai mari decât depozitele bancare şi de 3 ori mai mari decât cele oferite de titlurile de stat, randamanetul mediu înregistrat de platformă fiind de peste 14%, conform calculelor Stock.estate.

Piaţa de crowdfunding din România prezintă un potenţial semnificativ, estimat la aproximativ 200 de milioane de euro, datorită creşterii constante a interesului atât din partea investitorilor, cât şi a antreprenorilor. "Cu o reglementare recentă care facilitează accesul şi protejează investitorii, platformele de crowdfunding din România, precum Stock.estate, au început să câştige tracţiune, oferind oportunităţi de finanţare pentru piaţa de real estate. Această platformă nu doar că democratizează accesul la capital, dar şi permite validarea pieţei şi marketingul proiectelor, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial dinamic", spune Alexandru Constantin - Cofondator & CTO - Stock.estate.

Potrivit cofondatorilor, aşteptările companiei pentru următorul an de activitate pe piaţa românească prevăd o creştere de peste 300%, dat fiind interesul tot mai crescut al investitorilor locali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb