Ploaie de amenzi pentru foştii administratori ai SIF Oltenia

A.I.
Piaţa de Capital / 05 noiembrie 2020

Ploaie de amenzi pentru foştii administratori ai SIF Oltenia
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Tudor Ciurezu, Anina Radu şi Nicolae Stoian au fost sancţionaţi de către ASF cu 130.000 lei iar Carmen Popa cu 60.000 de lei, pentru că nu au convocat AGA la solicitarea SIF1&SIF4

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a amendat pe Tudor Ciurezu, Anina Radu şi Nicolae Stoian, foşti membri ai Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5), cu 130.000 lei, în timp ce Carmen Popa, de asemenea fost administrator, a fost sancţionată cu 60.000, se arată într-un raport la supraveghetorului pieţei remis, astăzi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    ASF susţine că cei patru, fără o justificare legală, nu şi-au îndeplinit atribuţiile ce le reveneau ca membri ai Consiliului SIF Oltenia, prin lipsirea acţionarilor cu deţinerea calificată prevăzută de lege de a solicita şi obţine convocarea şi desfăşurarea AGA, în termenele legale, având pe ordinea de zi rezoluţiile propuse de aceştia.

    Este vorba despre solicitarea venită din partea SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) din iunie, care au cerut convocarea acţionarilor SIF5 pentru aprobarea revocării administratorilor Tudor Ciurezu, Anina Radu, Carmen Popa şi Nicolae Stoian, cu încetarea imediată a mandatelor acestora, precum şi alegerea a şase administratori pentru un mandat în Consiliul SIF-ului cu o durată egală de la alegerea acestora şi până la 21 aprilie 2021.

    În data de 13 iulie Consiliul SIF-ului a răspuns că va convoca acţionarii conform solictării SIF1 şi SIF4 după clarificarea unor litigii, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanţelor de judecată ce se vor pronunţa în aceste dosare, în scopul evitării convocării unei AGOA care poate rămâne fără obiect, a riscurilor juridice şi bulversării acţionarilor.

    Dar ASF arată că, existenţa unor litigii pe rolul instanţelor de judecată cu privire la evenimente corporative distincte, anterioare solicitării SIF1 şi SIF4 din data de 11 iunie, nu este de natură să înlăture obligaţiile legale ale Consiliului privind convocarea acţionarilor.

    "Astfel, cu toate că există aspecte litigioase privind relaţia acţionar-societate, astfel cum au fost invocate de reprezentanţii emitentului, acestea nu sunt de natură a afecta dreptul acţionarilor de a solicita şi obţine convocarea AGOA", arată ASF în raport.

    În ceea ce o priveşte pe Carmen Popa, Autoritatea invocă intenţia fostului administrator de a duce la îndeplinire obligaţiile legale cu privire la respectarea drepturilor acţionarilor, chiar dacă a survenit ulterior expirării termenului legal în care AGA solicitată putea fi convocată cu respectarea termenelor aplicabile, ceea ce reprezintă o circumstanţă atenunată la stabilirea sancţiunii.

    La finele lunii trecute, acţionarii SIF Oltenia au votat un nou Consiliu de Administraţie al SIF Oltenia după ce, în data de 12 octombrie, se decisese revocarea a patru din cei cinci administratori, în frunte cu preşedintele Tudor Ciurezu.

    Noul Consiliu, votat în 29 octombrie, este format din Cristian Buşu - preşedinte, Sorin-Iulian Cioacă - vicepreşedinte, şi membrii Mihai Trifu, Adrian Andrici şi Codrin Matei.

    Conflictul dintre fosta conducere a SIF Oltenia şi un grup de acţionari coordonat de SIF1 şi SIF4 a izbucnit public în primăvara anului trecut, iar Tudor Ciurezu şi alţi actori ai pieţei au acuzat că SIF 1 şi SIF4 împreună cu un mănunchi de fonduri pe care le finanţează în diferite proporţii controlează peste 30% din SIF5, depăşind pragul legal de deţinere de 5%, în vigoare până la data de 24 iulie a acestui an.

    ASF a anunţat că nu a găsit elemente care să ducă la concluzia că grupul format din SIF1, SIF4 şi fondurile indicate de fosta conducerea SIF5 acţionează concertat în legătură cu SIF Oltenia, dar fără a face referire la temeiurile reclamate de fostul board al SIF-ului.

    A.I.

    Opinia Cititorului ( 23 )

    1. M-am lamurit si cu aceasta ultima speranta de onestitate numita Marcu ! Concret ,ce probe ar fi trebuit sa existe pentru a declara concertarea ? Recunoasterea publica si spasita a celor incriminati care -si bat joc de o tara intreaga ?!

      1. Hai și atragerea răspunderii, pentru administratori. Abia aștept sa i văd cum restituie și ultimul bănuț!

      He, he toate la timpul lor. Bravo Asf pentru modul de acțiune. Nea Tudorica, ce credeai ca Sif5 este a lui matale și faci ce vrei? Îmi este mila de ceilalți, care vor rămâne așa cum au intrat prima data in Sif5, adică săraci- lipiți pamantuluisau poate i ajuta “patriarhul” cu ceva mărunțiș.

      1. Patriarhul e prea zgarcit, chiar daca a castigat salariu net 14.000- 15.000 euro/ luna , bonus de 150.000 euro/an, plus cele mai banoase CA.

        Sa i lase pe Stoian și RaduA. de izbeliște? Ce inima sa ai ca slugile tale sa rămână fără lenjerie intimă și tu sa nu media o mâna de ajutor?

        *dai

        Sigur va fi ajutat de directorii lui de mare valoare: timplarul-?daogarul Patriki cu facultatea la particular si mari cunoștințe in drept internațional; grăsanul- securist Pauna(dat afara de Staicu fiind prins cu mâna n punga) și vecin cu comunistul sef( seara vorbesc printre gard); Sichigea- marea economista cu diploma la Sorbona( mai greu sta cu actualizările), și nemuritoarea Simona Cali( fata de casa, buna la toate):Toți vor pune mâna de la mâna și vor ajuta pe acești “ nevinovați” și curați ca lacrima.

      bravo Asf!!

      Asemenea incercari de a incalca drepturile angajatilor trebuie extrem de dur. 

      1. actionarilor

      ASF-ul nu poate fi sanctionat?

      ASF-ul este Dumnezeu pe pamant?

      Marcu este Dumnezeu? 

      1. Asf este instituție a statului rămân, iar noi ca cetățeni ai acestei tari trebuie sa respectam legile in vigoare, nu cum a făcut Ciurezu și compania, care au crezut ca sunt deasupra legii și pot face orice. Bravoo Asf și toți trebuie sa înțeleagă ca nu sunt mai presus de lege!

        Pardon, drepturile acționarilor!

      Asf acționează in complicitate cu Sif1 și SIF4 ,împotriva tuturor acționarilor cu excepția acționarilor cooperativei Dragoi pe Linga neîncasarea dividendelor ,manipulează prețul acțiunii Sif 5pt a-l reduce la minim ,astfel incit cooperativa sa achizitioneze in continuareVa veni vremea cind vei da socoteala Marcule ,ai rrabdare ,nu toți acționarii sunt șpăgari ca tine.

      1. Pana la Marcu, va fi vai de Ciurezu și ceilalți din fostul C. A.

      Hahahah.... ce jekmaneala pe fata. Dupa ce asf+psd fac jaf la drumul mare, mai fura si din traista la oameni. Ca sa fie dauna totala, nu ? :))

      1. Ia banii nemunciți de Ciurezu și ajung la statul roman, greu încercat in pandemie. Dar, are balta peste!

        In capul tau, da, e dauna totala!

        Makia?

        NE PUTEM LUA ADIO DE LA SIF 5 ,daca este controlat de sif 1 si4 actionari nu o sa mai primeasca nimic asa cum au dat sif1 si4 pina acum un mare NIMIC

      Vreau să știu si eu de ce nu il amendează ASF pe Dragoi pentru ce a făcut în 12 oct cand a respins situațiile financiare, din nou. Vreau să știu si eu din cauză cui SIF5 nu are situațiile financiare aprobate si dividendul neclarificat.

      1. Ca sa dai tu toți banii înapoi pe care i ați dat eronat. Ți e frica? Lasă l pe Dragoi și concentrează te sa faci rost de bani. Va fi vai de Steaua voastră!

        Pentru ca Dragoi nu a încălcată legea! Simplu și la obiect

        Pentru ca nu te-ai dus la vot, de-aia!

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    BTPay

    Curs valutar BNR

    22 Ian. 2021
    Euro (EUR)Euro4.8740
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
    Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
    Video
    Pagini Aurii
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro