PNL ar putea depune luni moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu

F. A.
Politică / 1 aprilie 2009

Deputatul PNL Mihai Banu a declarat azi pentru NewsIn că textul moţiunii simple pe agricultură urmează să intre luni, cel târziu marţi, în cadrul procedurilor parlamentare, conducerea partidului dându-şi acceptul pentru iniţierea acestei proceduri.

Deputatul liberal Mihai Banu susţine că Ilie Sârbu nu a făcut nimic pentru a remedia deficienţele din domeniul agriculturii semnalate de către liberali. "Deşi a fost avertizat, domnul ministru nu a făcut nimic. Mai mult, am început să primim semnale din ţară că lucrurile nu merg bine. Este o degringoladă întreagă în sistem", a declarat Banu pentru NewsIn.

Liberalul a precizat că textul moţiunii îndreptate împotriva lui Sârbu va fi discutat luni în cadrul grupului parlamentar al PNL. Banu speră ca tot luni documentul să fie depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Dacă nu se va reuşi acest lucru, moţiunea va fi înregistrată în cursul zilei de marţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb