PNL propune ca aleşii locali care părăsesc partidul să-şi piardă mandatul

Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2005

Liberalii au depus marţi la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii adminis-traţiei publice locale, conform căreia aleşii locali ce părăsesc partidul care i-a susţinut sunt obligaţi să renunţe la mandat. Astfel, primarii, consilierii judeţeni, locali sau municipali îşi pierd mandatul atribuit în cazul în care părăsesc partidul pe lista căruia au fost aleşi sau în situaţia în care sînt excluşi din partidul pe lista căruia au fost aleşi. În cazul consilierilor locali sau judeţeni, locul rămas vacant va fi ocupat de următorul supleant de pe lista respectivei formaţiuni. În situaţia în care un primar pierde mandatul în urma demisiei sau a excluderii din partid, propunerea PNL prevede organizarea de alegeri anticipate.

Purtătorul de cuvînt al liberalilor, Eugen Nicolăescu, a explicat că în cazul excluderii unui ales local, măsura este justificată prin aceea că primul care pierde capital politic este chiar partidul care l-a susţinut pe res-pectivul politician în campania electorală. "Cînd a candidat, primarul a avut susţinerea întregii organizaţii a partidului, iar dacă el vine apoi şi înşeală aşteptările partidului, primul care suportă consecinţele este partidul care l-a susţinut", a adăugat el, citat de Rompres.

Nicolăescu a mai spus că această iniţiativă legislativă are ca scop stoparea traseismului politic. "Migraţia aleşilor locali este un fenomen specific României şi cu o amploare deosebită, evidenţiată cu precădere începînd cu anul 2001", a afirmat el, menţionînd că PNL a mai avut o astfel de iniţiativă legislativă în 2004, care a fost însă respinsă de Parlament.

În ceea ce priveşte traseismul politic parlamentar, Nicolăescu a precizat că, deocamdată, singura constrîngere existentă este cea morală, întrucît Constituţia nu are prevederi referitoare la migraţia unui parlamentar de la un partid la altul. "Mandatul parlamentarului nu este unul imperativ, ci reprezentativ. La Parlament nu putem face nimic, pînă la modificarea Constituţiei", a explicat el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb