PNL şi USR refuză să mai guverneze cu PSD

S.B.
Politică / 5 mai, 17:50

PNL şi USR refuză să mai guverneze cu PSD

Conducerea PNL a decis, în şedinţa de la ora 17, să menţină hotărârea anterioară privind refuzul unei coaliţii cu PSD, potrivit reprezentanţilor partidului.

Potrivit unor surse liberale, votul din Biroul Politic Naţional (BPN) s-a încheiat cu 34 de opţiuni „pentru”, 10 abţineri şi niciun vot împotrivă. Informaţia a fost confirmată şi de deputatul Robert Sighiartău, care a transmis pe Facebook că „PNL a votat din nou, cu o majoritate largă, pentru menţinerea deciziei de a nu face alianţă cu PSD”. Propunerea de adoptare a rezoluţiei a aparţinut lui Ilie Bolojan.

Conform aceloraşi surse, membrii grupării anti-Bolojan - între care Hubert Thuma, Cătălin Predoiu şi Nicoleta Pauliuc - s-au abţinut de la vot. Aceştia îşi exprimaseră anterior, în mod public, susţinerea pentru o eventuală intrare la guvernare alături de PSD, imediat după ce social-democraţii au demis guvernul Bolojan prin moţiune de cenzură.

În prezent, liderii PNL discută elaborarea unei a doua moţiuni, menită să definească poziţia partidului în cadrul negocierilor de la Cotroceni.

La rândul său, Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a confirmat şi el decizia PNL, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Comitetul Politic al USR îşi menţine decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. USR continuă direcţia politică reformatoare. USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privinţa paşilor următori. Îl mandatează pe preşedintele Dominic Fritz să poarte discuţii în acest sens cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan.” a scris Fritz.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. ...

    Grindeanu face de rusine toata rasa umana !

    1. O creatura abjecta prin actiune, discurs, interese !

    Se vor uni infractorii pentru guvernarea Romaniei.

    1. eu mi-am plătit onorariile !

      îmi vreau muntele ! 

      :

      Soriiineeee, ți-am dat o cutie de pantofi ! 

    Refuza până când se vor sacrifica pt interesul național!

    De ce pref de Ilfov vor sa participe la guvernare în continuare? 

    Pt sacrificiu?

    Nu,pt prostii cu vederea încețoșată de lozinci,Vor pt Malai,pt punerea odraslelor în poziții călduțe la stat,ptBani,fraierilor parașutați pe acest tărâm plin de hoți in vârful satului,județului,țării!!! 

    1. Tu sa ai grija sa declari toata suma incasata din chirii si sa platesti impozit la ea pentru ca cei care o sa vina la guvernare sunt flamanzi si au nevoie de bani

    Hai cu anticipatele ! PSD e PA

    Bravo pentru decizia de a nu mai colabora cu PSD! PNL și USR sunt partide care vor cu adevărat o politică corectă față de cetățeni și care pot deveni împreună o forță care sa răstoarne cancerul instaurat de PSD și care distruge Romania din interior.

    O veste foarte bună !

    S-a supărat văcarul pe sat. 

    Partidul inutil liberal și apendicul lor marxist s-au ofuscat.

    Peoblema e ca liberalii nu pot trăi debranșati de banii de la buget. Pe ei nu îi iubește nimeni gratis. 

    1. Acum AUR are sansa sa vina la guvernare si sa vedem ce pot. Stim ca sunt buni la dat din gura de pe margine. Au sansa sa ne arate cat de talentati sunt.

      la ce, la ciordeala sau la marketing?

      De la viitorul guvern AUR asteptam :

      Scaderea TVA 

      Scaderea taxelor 

      Scaderea impozitului pe dividende 

      Eliminarea sinecurilor 

      Cresterea pensilor 

      Cresterea alocatiilor 

      Cresterea indemnizatiei pentru mame

      SCADEREA DEFICITULUI 

      Are sansa sa devina unul cu pesede, doua entitati care vor distruge ceea ce a mai ramas din tara asta. Astia nu urmaresc decat sa le fie lor bine, dupa ei prapadul....Veti realiza foarte curand ce monstru a fost creat prin alianta pesedeului cu haur

      sa nu uitam, apartamentele de 35k€!!!!

      NU UiITA: io vreau apt. alea eftine de tot! Accept max 40k, ca de la ultimele alegeri a mai crescut un pic pretul.

      In rest, normal ca euro o sa ramana sub 4 ron, fiindca va fi si ceva influemta geto-dacica la BNR, plus ca domnu CG va ghida toata emergia de la Zamolxe incoace catre Isarescu, ca sa fie bine, sa nu fie rau!

      Aaaa, si sa nu uit: sunt convins ca micii porc+vita vor fi doar la 200g bucata, iar ciresele la max 5€, cum e in Framta sau Italia 

      Ce sa faca Aur la guvernare?

      Nu are oameni credibili. 

      Asteapta tu mult si bine!

    esrocii de drepata pnl de 25 de ani, pnl si usr doamne ajuta sa nu mai ajungeti vreodata la guvernare.

    [...] 

    1. esrocii de drepata...analfabeti, analfabeti, dar nici chiar asa!

      Vrei sa vina la guvernare Leana lui Partag de la Vacanta Mare?

      Ce oameni credibili are Aur pentru a guverna?

      Nu are pe nimeni... 

      PNL si USR nu sunt de dreapta!

      Sunt de centru dreapta. Haur e de extrema dreapta si ghici cine e de stanga?

Teoria dobâzii
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb