Poliţia britanică a arestat sâmbătă 425 de persoane la o manifestaţie organizată în centrul Londrei pentru a protesta faţă de interzicerea grupului pro-palestinian Palestine Action, relatează Reuters, care afirmă cele ce urmează. Gruparea a fost declarată organizaţie teroristă în iulie, în baza legislaţiei antiteroriste, după ce unii dintre membrii săi au pătruns într-o bază a Forţelor Aeriene Regale şi au avariat avioane militare.
Sute de protestatari s-au adunat în apropierea parlamentului, purtând pancarte cu mesaje precum „Mă opun genocidului. Susţin Palestine Action”. Poliţia Metropolitană a precizat că mai multe persoane au fost reţinute pentru agresiuni asupra poliţiştilor şi pentru sprijinirea unei organizaţii interzise. „Ofiţerii au fost supuşi unui nivel excepţional de abuzuri, inclusiv pumni, lovituri cu piciorul, scuipături şi aruncarea de obiecte”, a transmis instituţia pe X.
În ultimele săptămâni, poliţia britanică a arestat deja sute de susţinători ai Palestine Action, inclusiv peste 500 într-o singură zi luna trecută, mulţi dintre ei fiind persoane de peste 60 de ani. Interzicerea grupării plasează organizaţia alături de Al-Qaeda şi ISIS, iar sprijinirea sau apartenenţa la aceasta constituie infracţiune, pedepsită cu până la 14 ani de închisoare, conform sursei citate.
Guvernul de la Londra acuză Palestine Action că a provocat pagube materiale de milioane de lire sterline şi subliniază că interdicţia nu împiedică desfăşurarea altor proteste pro-palestiniene. În schimb, grupurile pentru drepturile omului au criticat măsura, considerând-o disproporţionată şi restrictivă pentru libertatea de exprimare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2025, 11:15)
Dacă manifestau împotriva Rusiei totul ar fi fost ok !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2025, 11:45)
Palestine action interzis pt intrarea în baza RAF Brize Norton, unde activiști au pulverizat vopsea roșie în motoarele a două avioane Airbus Voyager, provocând daune estimate la milioane de lire sterline
.
Au mai țintit facilități ale unor companii implicate în industria armamentelor: Elbit Systems (în Bristol, Leicester) și Thales (în Glasgow), producând daune semnificative
Nu e problema contra cui au protestat ci cum.
In plus sunt migranti. Afara din tara si i-au linistit.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2025, 11:54)
In razboi sunt victime, palestinienii au intrat in israel primii si au omorat 1000 de oameni, pasnici ce stateau la un festival.
Nu-ti convine, ca ti-ai luat-o in barba cu toti aliatii dupa ce tu ai inceput, ghinion, mars afara din UK.