Poliţia din Lice arde 20 de tone de canabis în oraş, provocând halucinaţii în rândul locuitorilor

A.B.
Internaţional / 10 mai, 10:20

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Poliţia din oraşul Lice, situat în sud-estul Turciei, a ars la 18 aprilie aproximativ 20 de tone de canabis confiscate în 2024, în cadrul a circa 200 de operaţiuni antidrog potrivit publicaţiei Turkiye Today. Drogurile, evaluate la 228 de milioane de euro, au fost incendiate pe un teren viran din centrul oraşului pentru a transmite un "mesaj puternic" traficanţilor.

Autorităţile au aranjat drogurile astfel încât să formeze cuvântul "Lice", apoi le-au incendiat cu benzină, documentând procesul prin fotografii. La scurt timp, fumul dens s-a răspândit în zonă, aflată la doar câteva zeci de metri de locuinţe. Mai mulţi locuitori şi chiar poliţişti au acuzat ameţeli şi stări de rău după ce au inhalat fumul.

O parte dintre cei 25.000 de locuitori s-au plâns că au avut halucinaţii, iar spitalele locale au fost frecventate mai intens în următoarele zile. "N-am putut deschide ferestrele zile întregi. Copiii noştri s-au îmbolnăvit", a declarat un localnic.

Autorităţile le-au recomandat cetăţenilor să rămână în locuinţe şi să nu deschidă geamurile timp de mai multe zile.

Yahya Oger, preşedintele organizaţiei Green Star, activă în lupta împotriva dependenţelor, a criticat dur modul în care a fost desfăşurată operaţiunea: "Dacă rezultatele în combaterea traficului sunt remarcabile, arderea canabisului în centrul oraşului nu este o decizie profesionistă. La fel cum fumul de ţigară afectează fumătorii pasivi, şi acest fum a avut consecinţe grave asupra locuitorilor."

Deşi operaţiunea fusese autorizată, până în prezent nu a fost depusă nicio plângere împotriva poliţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    Mare dovada de inteligenta a turcilor.

    Și susținătorii lui CG si Simeon ard alte cele prin Chiajna, Glina si alte periferii bucureștene. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0545
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3573
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3834
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8454
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.5432

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb