Politica Franţei este contrară intereselor naţionale şi Ucraina nu poate câştiga războiul

CĂLIN RECHEA
Internaţional / 21 aprilie

CĂLIN RECHEA

Colonelul de aviaţie (r) Regis Chamagne, fost comandant de escadrilă şi autorul singurului tratat de strategie aeriană în limba franceză, a declarat recent pentru Centrul de analize politico-strategice Stratpol (stratpol.com) că Ucraina nu are nicio şansă de a câştiga războiul contra Rusiei, iar politica autorităţilor franceze este contrară intereselor Franţei.

După cum a subliniat colonelul Chamagne, "politica externă franceză modernă este dictată de două circumstanţe: dependenţa lui Macron de Statele Unite şi inadecvarea sa". De asemenea, "iniţiativa preşedintelui francez de a trimite trupe în Ucraina nu va schimba situaţia strategică de pe câmpul de luptă".

Pentru fostul comandant de bază militară, cu peste 3.000 de ore de zbor pe aparate Mirage F1, Mirage IIIE şi Mirage 2000D, comportamentul preşedintelui Emmanuel Macron are două explicaţii. "În primul rând a fost trimis de SUA, care îşi conduce politica prin interpuşi", subliniază colonelul francez, iar în al doilea rând "este un psihopat excitat de puterea de a dispune de vieţile propriilor cetăţeni".

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, va "atinge un punct în care armata rusă poate avansa mult mai rapid", deoarece "Ucrainei îi lipsesc resursele materiale, muniţia, oamenii, experienţa şi motivaţia".

Astfel, trimiterea soldaţilor francezi nu va ajuta Kievul pe termen lung, ci doar va permite "îmbunătăţirea temporară a artileriei".

În opinia ofiţerului francez, "Ucraina este pe drumul spre ruină", în condiţiile în care "îi lipsesc resursele materiale, muniţia, oamenii, experienţa şi motivaţia".

Pe de altă parte, "capacităţile militare ale Rusiei sunt incomensurabil mai puternice decât cele ale Ucrainei şi ale Occidentului", în contextul în care "de-dolarizarea care se accelerează va lovi în poziţiile Statelor Unite şi în capacitatea lor de a ajuta Ucraina pe termen lung".

Revenind la acţiunile liderilor Franţei pe scena internaţională, colonelul Chamagne a declarat că "politica externă a actualului guvern al ţării este contrară intereselor fundamentale ale poporului francez", care "este încă în principal prietenos faţă de Rusia şi de ruşi şi care îşi aminteşte istoria cooperării dintre ţările noastre".

Colonelul lansează acuzaţii extrem de grave la adresa lui Emmanuel Macron, despre care spune că nu îi pasă de ţara sa şi "este la putere pentru a distruge state naţionale precum Franţa".

Din păcate, acest proces nu a început odată cu alegerea lui Macron, ci "distrugerea sistematică şi metodică a statului nostru datează din vremea lui Sarkozy".

În opinia sa, "relaţiile dintre popoarele noastre (n.a. francez şi rus) au fost întotdeauna bune", iar apoi aminteşte că "Ţarul Alexandru I a pledat pentru păstrarea integrităţii noastre teritoriale după războaiele napoleoniene, când Anglia a vrut să ne dezmembreze".

Pentru colonelul Chamagne, implicarea SUA este fundamentală pentru susţinerea Ucrainei, deoarece "Uniunea Europeană nu este nimic din punct de vedere militar" şi îşi susţine afirmaţia prin experienţa obţinută în cadrul operaţiunilor NATO.

Mai mult, ofiţerul francez precizează că "integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană este imposibilă, deoarece UE este grav bolnavă".

"Sunt sigur că UE se va prăbuşi în cele din urmă, la fel şi NATO", este concluzia finală a colonelului francez în rezervă.

Colonelul Regis Chamagne, autor al cărţii "L'art de la guerre aerienne" (2004), este Cavaler al Legiunii de Onoare şi Ofiţer al Ordinului Naţional de Merit. În 1977 a intrat la Academia Forţelor Aeriene Franceze şi a devenit ofiţer, inginer şi pilot de vânătoare, iar în 1995 - 1996 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război, pentru pregătire în geopolitică şi strategie. Din 2004 este ofiţer în rezervă.

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. O parere a unui colonel de mult in rezerva...

    1. Cica Ucrainei ii lipseste motivatia!

      Ori este prost, ori este cumparat si are de achitat obligatiile fata de stapan.  

      Cica capacitatile militare ale Rusiei sunt incomensurabil mai mari decat ale occidentului.

      Prostii mai mari ca astea nu am citit pana acum. Capabilitatile occidentului erau cu mult mai mari decat ale rusilor inainte de a incepe razboiul special, iar acum, dupa ce ucrainenii le-au injumatatit rusilor numarul sistemelor de armament, diferenta a devenit incomensurabila in cantitate si calitate, in favoarea occidentului.

      Volodimir Paniotto, de la Institutul International de Sociologie din Kiev,

      a declarat la Ukrajinszka Pravda din Ucraina,ca: 

      "majoritatea populatiei din Ucraina mai cred in victoria contra Rusiei, 

      dar abia 8 % ar fi dispus sa si lupte pe front !!!

      Ambele...

    Un articol util in care aflam parerea unui fost colonel francez care a devenit util...

    1. Gasca ”idiotilor utili” se mareste. Ce importanta are ce facea tarul Alexandru acum acum 150 de ani? Sau ca Napoleon a pierdut acum 200 de ani?

      Toata lumea stie ca Putin nu va accepta niciodata o Ucraina libera si democratica. O pace nedreapta azi inseamna razboi din nou peste cateva luni. 

      Occidentul nu va uita niciodata lectia primita, nu poti sa ai incredere in dictatori. Investitiile Occidentului in armata vor ajunge la cote impresionante in anii urmatori.

       

      Iar Franta este o super-putere militara. Arme nucleare, avioane si sisteme antiaeriene de ultima generatie, submarine, portavioane, rachete.

      In timp ce, din pacate, Germania s-a ocupat cu poezia ecologista si si-a inchis centralele nucleare, Franta a investit masiv in armata si in inovatie militara.

      Este adevarat ca in democratie deciziile bune se iau uneori exasperant de lent, dar nu trebuie subestimata bogatia si puterea Occidentului.  

      Iar Ucraina nu are de ales si va lupta pana la capat! O moarte eroica este mai buna decat sclavia, lagarele de concentrare rusesti, tortura si violurile ”eliberatorilor.

      Sutele de mii de militari ucraineni stiu ca daca Putin castiga ii asteapta lagarele de concetrare.  

      Ca om, ma doare sufletul pentru tragedia care se intampla in noroaiele de pe front si pentru suferinta acestui popor, dar pe de alta parte stiu ca nu au de ales. 

       

      As mai avea doar o singura curiozitate si poate vom afla peste ani de zile.

      Atunci in 2022, la olimpiada, cand Putin s-a intalnit cu Xi Jinping si Ucraina era deja inconjurata de luni de zile de peste 150.000 soldati rusi, l-a intrebat Xi pe Putin, ”ce ai de gand sa faci, nenicule, acolo”?

      A stiut Xi Jinping ca ”partenerul fara limite” va ataca Ucraina peste cateva zile?  

      Napoleon a ajuns la Moscova. Rusii nu ajung la Paris nici in vizita.

      Napoleon a fost invins de iarna rusa, nu de rusi. Abia dupa ce iarna l-a invins, au scos si rusii capul din ascunzatori sa clameze Victoria  

      Napoleon nu a fost învins de Rusia, Anglia etc. ci de generalii și soldații lui care nu au mai vrut sa lupte.

    Putinistii sunt peste tot .Politica Frantei este politica noastra a tuturor .Cite vreun aiurit declarat putinist mai face valuri degeaba .Daunazi SUA a aprobat ajutorul pentru Ucraina. chiar daca putinistii nu au aprobat . UE ofera si ea 50 de miliarde .Putin a ramas innamolit in Donbas .Ceea ce urmeaza este o lovitura fulgeratoare . Rusia se va retrage .Macron stie foarte bine ce face .In Romania Macron aduce o Brigada de lupta iar in Ucraina dizloca un numar important de militari ce sunt inlocuiti cu trupele francilor .Numai Franta si Marea Britanie au antrenat, timp de un an, cel putin 50 de mii de soldati ucrainieni .In total numarul celor antrenati in Occident depaseste usor 150 de mii .In curind ii veti vedea in lupta impreuna cu noua tehnologie militara oferita de Occident .Lovitura va fi fulgeratoare .

    Nici nu mai stiu ce sa cred,pt ca exista foarte multe opinii divergence despre evoluția posibila a razboiului din Ucraina.Zilele trecute,de exemplu,un reputat profesor chinez,Feng Yujun,declara ca rusia e pe cale sa piarda razboiul!Acum ,ca si SUA au votat pt acordarea ajutorului de 61 miliarde $ pt Ucraina,perspectiva pt Ucraina nu mai pare cuiar atat de sumbra ca in urma cu cateva zile...Cine stie?Vom trai si vom vedea!

    Colonelul ăsta putinist ar merita un răspuns pe măsură de la invitații lui Gâdea, numiți de Ion Cristoiu "generalii bese-n cizme" :)

    Eu nu mă uit la televizor, dar am înțeles că sunt competenți în toate cele. Șo pe colonelul francez, domnilor generali :) !

    1. Din CV:inginer,pilot de vânătoare, Cavaler al Legiunii de Onoare, expert în strategie,autor de cărți etc și doar colonel !!! Incredibil! Bine că nu ne vizitează țara. Ar trebui să salute mii de generali români cu merite net superioare!???

      Am fost ironic. Generalii noștri în rezervă sunt făcuți marea majoritate la apelul bocancilor.

      Și am înțeles că sunt invitați la Gâdea și sinistrul Radu Tudor unde se fac de râs. 

      Propagandă de partid și de stat de doi lei pentru prostimea care se mai uită la așa ceva.

      Trist pentru că e vorba de armata română. 

    Nu ma pricep la razboi ca si colonelul in rezerva evident putlerist, dar, cred ca timpul nu e in avantajul russiei. cu cat se prelungeste mai mult acest razboi "de 3 zile" cu atat sansele cresc de partea Ucrainei, care e la ea acasa. Asa a incercat si Hitler, ca si Putler blitz crieg, ca stia ca dc se prelungeste treaba lusrurile s-ar putea intoarce impotriva lui.

    RuSSia se pregateste de acest razboi probabil din 2014. Restul lumii, abia acum s-au trezit , ca erau nepregatiti. Efectul surpriza a trecut. Sunt 150 de tari care ajuta Ucraina, si doar 3 care ajuta ruSSia: China, Iran si Coreea de Nord. 150 contra 4. E ca-n al dopilea razboi mondial , 54 contra 3. Sa speram ca si rezultatul final va fi la fel, cu Puler , singur cu pistolul lui, intr-un bunker. 

    1. Hai, fă-ne o favoare. 150 contra 4? Mai ajustează.

      De pildă, scoate vreo 50 de state africane din lista cu Slava, ceva bucăți bune din America de Sud și Asia și tot așa. Vezi ce mai rămâne.

      Hai cu egalarea :)) 

      A trecut iarna, vine vara, toata lumea este optimista, prea optimista. Dar o sa vina din nou iarna .....

      Asa, si?

      Iar "murim" de frig ca nu nedau rusii gaz? 

      sorry, speranta rusilor, ca Europa va muri de frig fara gazul lor nu MAI EXISTA depozitele Europei sunt pline la iesirea din iarna :)

      Depozitele sunt pline,fiindca industria mare consumatoare de Energie din Europa,sa relocat in USA si China

    UE (Franta si Germania ) joaca un joc ce tine de dezmembrarea federatiei Rusia .Nu uitati cindva SUA a fost ajutata de Franta si a reusit sa scape de sub tutele Angliei devenid acum cea mai puternica natiune a lumii .Implicarea Frantei in Ucraina isi are rostul ei .Intreaga Europa ii este alaturi chiar daca unii mai vocifereaza dar semneaza toate deciziile venite de la Bruxelles .Este un imens joc politico - militar si social de exceptie ce nu este la indemina oricui cu atit mai putin la indemina vreunui putinist batrin si singur .

    Puțin nu e tarul Alexandru al II Lea. Bătrânii kgbisti ce conduc Rusia sunt copii de proletari, incapabili sa înțeleagă, au doar tinere de minte specific primei generații de copii de tarani ce merg la școală.

    "Ucrainei îi lipsesc resursele materiale, muniţia, oamenii, experienţa şi motivaţia."

    Ucrainei ii lipseste motivatia? 

    Macron "este un psihopat excitat de puterea de a dispune de vieţile propriilor cetăţeni".

    Asta este un sosocar francez  

    pachetul de ajutor financiar ptr ucraina a fost aprobat pe 20 aprilie ,ziua de nastere a lui Hitler , coincidenta ?, ca tot e vorba de campanie de denazificare

    Evaluare profesionista de militar activ , informat si competent care ar trebui sa l inspire pe d Iohanis in deciziile din aceasta faza a razboiului din est . Pentru ca afirmatia clara cum ca americanii fac politica externa conflictuala prin interpusi e validata in primul rand de ce fac Israel si Ucraina ! Macron a emis ideea cu militari nato pe teren numai ca si negociere in relatie cu Rusia ( ca a si prrecizat asta ) si imediat e acuzat ca e marioneta americanilor si e neloial Frantei , ce sa spunem noi despre ce a autorizat Iohanis in ultimele luni in problematica UKR absolut singur , numai notifica prin scrisori parlamentul ! Adica instalare de baze militare straine , centrul antiterorism la Tg Mures , subordonarea serviciilor de forta catre americani si acum ...tocmai vrea sa acorde Ucrainei garantii de securitate ( el care mai are numai 6 luni de mandat ! Si Romania care nici nu se poate apara singura !). Pe fondul unei abdicari de la interesele patriei din partea parlamentului , a guvernului si a serviciilor d Iohanis subordoneaza fara impotrivire toate sistemele de forta , protectie si reactie ale Romaniei , semneaza el tot si pleaca si sa vina urmatorul presedinte chiar sa le puna in aplicare ( eventual cu scuza ca sunt asumate de Iohanis ). Domnilor candidati la toate functiile si toate parlamentele , epoca despotismului medieval ori modern a trecut : blocati sarada asta cat inca se mai poate ca altfel s a murit degeaba in dec 1989 si pierdem detot fragila democratie care o mai avem !

    In memoriile sale scrise dupa WW2, generalul Guderian - varful de lance al inaintarii germane in Rusia, nota: "Rusii au o tenacitate neasteptata care pune in umbra superioritatea nostra tactica si de foc" Stim cu totii ce a urmat...

    Ukraina va castiga razboiul asa cum aliatii au castigat razboiul contra lui Hitler, raul absolut n-are nicio sansa...

    Pierderile umane al Ucrainei in acest razboi este de ordinul milioanelor si pierd in fata Rusiei,

    afirma Rajmund Andrzejczak fostul sef al statului major al armatei poloneze. 

    Kievul nu are forta financiara,umana si nici techica militara sa castige in fata rusilor.

    1. Dar ce castiga rusia ca parca nu era razboi?! si daca este razboi l-au declarat? e interesant cand o tara care s-a intins in 500 de ani pana la un imperiu pe 9 fusuri orare cu 100 de popoare absolut diferite si cu limbi diferite de rusa mai are nevoie de cateva sate prafuite din Ucraina. Interesant este si autorul articolelor care nu pierde nici o ocazie de a ridica osanale rusiei mai ascuns mai cu manta dar fara nici o remuscare. Prostie, idiotenie utila, convingere, autoamagire ca este alesul care intelege totul mult mai bine decat ceilalti, complexul Ion Cristoiu care este mereu contra ca jegul in cada?

    ... se cheltuie bani in delir in speramta unui viitor asigurat ... asigurat de promisiunile pentru care se cheltuie banii ... acea societate in care "ai"-ul v-a dicta "gandirea" ... desigur realitatea are darul ei de se impotrivii... ... gandirii delirante ... ma gandesc cum doar experienta ... stie mai bine ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb