Abonament gratuit

Politica în vremuri de coronavirus

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial /

 Cristian Pîrvulescu

În vremuri de pandemie rezilienţa democratică este mai importantă ca oricând altcândva. Şi niciun virus, oricât de mortal ar fi, nu poate opri politica. Deşi se părea că politica ar fi îngheţat în vremea coronavirusului, situaţia nu era decât aparentă. De fapt, într-o astfel de perioadă politica devine nu doar mai vizibilă, ci îşi relevă rolul său esenţial: crearea condiţiilor pentru funcţionarea societăţii umane. În vremuri de epidemie, totul, de la decizia de a impune carantina ori de închide ţara după ţară, este politică.

De aceea liderii cu intenţii autoritare încercă să profite de frica generată de epidemie şi să-şi desăvârşească controlul cvasi-absolut asupra societăşii. E ceea ce a făcut Viktor Orban: Covid-19 i-a dat ocazia să îşi desăvârşească planul privind preluarea controlului absolut asupra Ungariei. De fapt, democraţia iliberală, pe care o anunţa cu emfază la Băile Tuşnad în 2014, nu era doar un pas spre o autentică dictatură post-democratică.

E o dovadă vie că politica nu îngheaţă în vremuri de pandemie, ci ia forme virale: nu mai e vorba despre politică în sensul organizării treburilor publice, nici despre o politică sanitară, ci despre politică în sensul său cel mai primar, de forţă brută, scăpată de sub orice control. De aceea, câtă vreme mai există un oarecare nivel de democraţie liberală, confruntările de idei şi viziuni devin mult mai importante acum decât în alte vremuri.

Deja criza economică din 2008 transformase populismul antiliberal într-un vector puternic de influenţare a celor nemulţumiţi de "trădarea elitelor" şi adusese la guvernare lideri cu tendinţe autoritare, pentru ca acum, cu epidemia de SARS-CoV-2, aceste guvernări să se transforme, ca de atâtea ori în istorie, în autoritarism pur şi dur. De la "trădarea elitelor" la "conspiraţia" acestora împotriva poporului spus vicisitudinilor nu a fost decât un pas. Şi uneori, chiar membrii ai elitei - în vreme de epidemie e vorba de o elită ştiinţifică - oferă un alibi pentru impunerea unor măsuri autoutilitare. Neîncrederea în democra?ie a justificat impunerea unor măsuri nedemocratice: precum limitarea libertăţii de mişcare în numele apărării dreptului la viaţă. Tocmai de aceea exemple precum Suedia şi Olanda sunt importante pentru că dovedesc că democraţiile liberale autentice pot combate la fel de bine şi eficient o epidemie ca şi o dictatură. Autentica cultura politică democratică nu este nici anarhică, nici iresponsabilă. Dar cum se construieşte o asemenea cultură politică? Este ea expresia unui fond cultural protestant care valorizează responsabilitatea individuală în raport cu mântuirea sau a unei experienţe democratice lungi?

Întrebarea de mai sus nu este retorică: de răspunsul la ea depinde consolidarea unei societăţi democratice. La noi, democraţia, în orice caz în sensul asumării responsabilităţii individuale, este în mare măsură desconsiderată. Aşa că s-au impus măsuri obligatorii şi punitive de limitarea a libertăţii de miţcare şi de întreprindere. Iar efectele perverse încep să se manifeste în cascadă. Pe de o parte, într-o societate anesteziată de frică şi rămasă în faţa ecranelor de tot felul, teoriile conspiraţiei prosperă. Căci oameni au nevoi de certitudini, iar dacă ştiinţa vulgarizată de mass media nu pare să ofere explicaţii convingătoare, în schimb "teoriile" conspiraţiei reuşesc cu prisosinţă. Pervertind forme de gândire raţională, "teoriile" conspiraţiei oferă certitudini într-o lume incertă. Folosind instrumentarul teoriilor ştiinţifice într-un sens neştiinţific, adică punând faptele - care în sine nu înseamnă nimic - într-o matrice explicativă, "teoriile" conspiraţiilor dau oamenilor şansa de a convieţui cu Răul.

Un alt efect pervers apare atunci când o bună parte a societăţii, şi nu cea mai liberală, sub influenţa, uneori indirectă şi aparent benignă a "teoriilor" conspiraţiilor, nu mai ia în considerare nici ştiinţa, dar nici politica guvernamentală. Astfel de grupuri sunt victime sigure alt liderilor autoritari. Şi nu trebuie să mergem în America lui Trump sau Brazilia lui Blosanaro ca să vedem efectele, ci să rămânem aici, în acea Transilvanie în care Viktor Orban şi nu Klaus Iohannis sau Ludovic Orban este reperul politic pentru o bună parte din vorbitorii de limbă maghiară. Am văzut deja efectele propagandei lui Orban odată cu criza de la Ditrău din ianuarie - februarie 2020.

În fond, când vorbea despre legea Ţinutului Secuiesc probabil la asta se referea Klaus Iohannis când a spus, "Jo napot (buna ziua t.n.), Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?" La acel Viktor Orban faţă de ale cărui derapaje antidemocratice PSD-ul lui Liviu Dragnea nu a reacţionat, pe care UDMR-ul lui Kelemen Hunor nu-l critica se referea Klaus Iohannis. Dar acum, sub conducerea - e adevărat încă interimară - a lui Marcel Ciolacu, s-a schimbat ceva la PSD în această privinţă?

Opinia Cititorului ( 19 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu va îmbătați cu apa rece. O noua ordine mondiala bate la ușă. Nu mai e vorba de Victor Orban, Erdogan, etc, e ceva mult mai crâncen. O dictatura globală oligarhica care va anula democrația și religia din temelii.

    Teoria conspirației nu a fost nicicând mai verifica și mai de actualitate. De aceea miliarde de oameni care nu credeau în conspirații mondiale, le vad puse în practică chiar cu ochii lor. 

    Ne paște hitlerismul corporatist, tirania elitelor. Nimeni nu scapă. Primii care vor fi împușcați în cap vor fi analistii politici, corifeii democrației, ai corectitudinii politice, ai liberalismului.

    Când Stalin a venit la putere primul lucru pe care l-a făcut, a împușcat în cap intelectualii, unii din ei, chiar oameni cu pregătire, prieteni cu Lenin. Așa se va intampla și acum. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. "intelectualii, chiar oameni cu pregatire ," suna ... nu-i asa?

      "prieteni cu Lenin" , evident ca pe aia Stalin i-a impuscat primii , vezi singur de ce! 

      "tirania elitelor" -daca in discutie sunt cele artistice sau , intelectuale, - e perfect chiar imi doresc! 

      "impuscatul in cap", nu e putin cam dramatic? 

      "corifeii corectitudinii politice", TE IMPLOR macar o nominalizare, sa donez si sa fac benevolat pentru ei ... 

      Teoriile conspiratiei sunt foarte "populare" pentru majoritatea populatiei... 

      ATENTIE , OBSERVATIILE mele nu sunt pentru a "demola" . 

      PS  

      pana acum NIMIC (nici o dictatura) in toata istoria societatii umane "nu a anulat religia" si nici NU se va intampla vreodata (decat evident cu extinctia speciei umane!) 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Corect ar fi sa specificam spiritualitate, care se afla deasupra religiilor. Mileniul acesta va fi spiritual sau nu va mai fi!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Statele Unite văd ascensiunea Chinei ca fiind o ameninţare economică şi de securitate, precum şi o provocare pentru democraţiile occidentale. Se mai specifică faptul că Washingtonul ar încerca să afecteze poziţia Partidului Comunist, aflat la putere în China, prin subminarea încrederii publice.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Un efect imediat al pandemiei este acela de a amortiza majoritatea formelor de protest sau tulburări sociale, deoarece guvernele democratice și autoritaritariene forțează populațiile lor la blocaje, care îi împiedică pe oameni să iasă în stradă sau să se adune în grupuri. Dar în spatele ușilor gospodăriilor aflate în carantină, la lungile cozi de săraci pentru o farfurie cu supă, în închisori, mahalale și lagăre de refugiați - oriunde oamenii erau deja flămânzi, bolnavi și îngrijorați chiar dinainte de epidemie, tragedia și trauma se acumulează. Într-un fel sau altul, aceste presiuni vor trebui să se elibereze.Cu timpul, aceste chestiuni ar putea deveni noi mișcări populiste sau radicale, care vor intenționa să dea deoparte orice regim anterior și pe care îl vor defini ca fiind inamic. Marea pandemie din 2020 este, așadar, un ultimatum pentru cei care resping populismul. Pandemia ne cere să ne gândim mai intens și mai îndrăzneț, dar totuși pragmatic, la problemele de bază cu care ne confruntăm, inclusiv inegalitatea.

    Această epidemie este ca o lupă care mărește inechitățile între țări dar și în interiorul acestora. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. intre populism si solidaritate.

      daca accedem solidaritatea pe baza populismului egalitar atunci putem sa ne luam randul in liniste la cimitir , difera doar orizontul de timp .... 

      Concluzia discursul tau ne intoarce spre :"pentru toti dupa necesitati"! Visul de aur al socialismului care este o biata UTOPIE in fata resursele limitate si constructiile sociale existente. 

      Sigur, apar revolutiile :costisitoare si care intodeauna promoveaza in final o noua INEGALITATE justificata prin necesitate 

      Inegalitatea: ne nastem si suntem INEGALI (si este foarte bine) altfel am fi doar o hoarda de roboti tampizati (evit discutiile despre geniu si soarta lui, despre progres si factorii lui, pentru ca nu au nimic de face cu egalitarismul populist si nivelarea sociala manipulata. 

      Solidaritatea este altceva (prin definitie lucreaza in conditii de inegalitate! Restabileste echilibre afectate GRAV. 

      Deci din cand in cand, DA, apar miscari "tectonice" care APARENT elimina inegalitatile (in fapt perpetueaza o stare de fapt ETERNA pentru umanitate, INEGALITAEA mascata de POPULISMUL POLITIC si peudo-moralitatea echitatii sociale in entropia minunata a egalitatii universale. 

      Epidemia este o criza care (DA) decripteaza pe intelesul majoritatii UNELE din marile probleme ale societatii umane de peste tot in lume...

      si DA populismul costa (amanetand viitorul) si indobitoceste INTOTDEAUNA  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Epidemia a dus la razboiul vaccinurilor sau cooperare internationala pt livrare de bunuri publice.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Inegalitatea adanceste criza pandemiei. Rentoarcerea la munca in plina pandemie. mareste gradul de infectare. Vezi exemplul celor plecati la munca in Gemania si Olanda. Vom vedea si in Romania. oamenii disperati sa castige un colt de paine iar patronii sa profite se vor infecta pe ei si familiile lor. Inca nu stiti adevarul despre infectia COVID1o duce va la cancer.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Esti spalat pe creier de sistem! Afla ca utopiile sunt realizabile. Sistemul le defineste astfel sa impiedice realizarea lor.Te-ai prins, fraiere!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      nu m-am prins ,

      "sistemul" raspunsul pentru orice chestie "fraiere"! 

      Conspiratia "stapanilor lumii" (sau oricum alfel numiti) si sistemul atotputernic care e deasupra tuturor, ( evident numai "cunoscatorii" ca tine "stie")... 

      De la Machiavelli si inainte de el au fost gramada de UTOPI (la vasta ta cultura si inteligenta "fraiere" ai auzit de falansterul de la Scaieni? cred ca nu) si nu a "iesit" nimic pentru ca aceasta paradigma se traduce (elementar, ca pentru tine ): 

      "proiect imaginar , fantezist , irealizabil" (definitia utopiei "fraiere" nu lucratura "sistemului). 

      In varza care iti loc de minte si din ce spui, tu intelegi ca TOATE utopiile sunt "sabotate" de sistem??? 

      Defineste intai SISTEMUL (e unul singur si ubicuu, e pe bucati de regiune sau pe tari, ce delireaza neuronii tai?), apoi defineste "spalarea pe creier" (evident tu nu esti in pericol ca nu are ce sa iti spele sistemul , nu ai in dotare "fraiere".)

      Mai intelectualule mai citeste si tu ceva , mai lasa Google (e bun si asta daca ai avea bunul simt sa il consulti inainte de a "fraieriza"), in rest multumesc de "informatie" si spor la carte (nu la poker draguta!) 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    China își monitorizează persoanele aflate în carantină cu ajutorul roboților și al camerelor video de ultimă generație, asemeni unui scenariu de film SF.Pentru a limita la maximum interacțiunea dintre oameni, chinezii au apelat la diferiți roboți inteligenți pentru a livra mâncare persoanelor aflate în carantină.Cert e că guvernul chinez s-a folosit la scară largă de roboți pentru a se asigura că boala nu se transmite la alți oameni.

    Posibil ca acest virus sa fi fost scapat de sub control, cu acest scop, de a arata utilitatea AI! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    razboiul vaccinurilor sau cooperare internationala pt bun public? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. prin plasmaromania.ro/reactor-gans- pentru-mutatia-covid-19/

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Fiecare stat aplica politicile pe care le considera potrivite pentru combaterea pandemiei.

    Redau date pentru evaluarea rezultatului politicilor de necombatere/combatere a pandemiei, conform situatiei existente in data de 4.05.2020: 

    Tara_____Cazuri / Decese _ Supraf_____Mil loc 

    Suedia:___22 72 /2 769 __449.964 kmp_ 10,3 mil  

    Olanda:___40 770/5 082 __41.543 kmp__16 mil  

    Danemarca:_9 670/493____42.933 kmp__5.8 mil 

    Norvegia:___7 844/214___385.207 kmp__5.3 mil  

    Romania:__13 512/803____238.397 kmp_20 mil 

    Decese la un million de locuitori: 

    Suedia: 269 

    Olanda: 318 

    Danemarca: 85 

    Norvegia: 40  

    Romania: 40 

    Se pare ca cei care au ales sa lase pandemia sa-si fac de cap, au gresit rau de tot. Cine nu-i convins sa ceara clarificari de la Alexander Boris de Pfeffel Johnson, stranepotul lui Ali Kemal, ministrul afacerilor interne al marelui vizir Damat Ferid Pașa. Care, dupa o galagioasa razvratire, a ales sa se pocaiasca! 

    Asa pare situatia de moment. Nu se stie cum va arta situatia dupa terminarea pandemiei, cind se va trage linie si se vor putea afla datele finale. Asata daca pandemia se va termina vreodata. Dar oricum, la un moment dat rezultate partiale, mai edificatoare, vom putea obtine.  

    Dar, chiar daca datele finale vor confirma teoria reginei roşii asta nu inseamna ca nu trebuie aplicata in prima faza combaterea pandemiei pe baza teoriei nebunul regelui.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ai vazut bine!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pandemia actuala.ar trebui sa deconteze urgent suplimentele alimentare naturale care intaresc sistemul imunitar in lipsa unor medicamente specifice COVID19 si a unui vaccin!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    “Neîncrederea în democratie a justificat impunerea unor măsuri nedemocratice: precum limitarea libertăţii de mişcare în numele apărării dreptului la viaţă. Tocmai de aceea exemple precum Suedia şi Olanda sunt importante pentru că dovedesc că democraţiile liberale autentice pot combate la fel de bine şi eficient o epidemie ca şi o dictatură...

    La noi, democraţia, în orice caz în sensul asumării responsabilităţii individuale, este în mare măsură desconsiderată. Aşa că s-au impus măsuri obligatorii şi punitive de limitarea a libertăţii de miscare şi de întreprindere.” 

    In primul rind, Suedia si Olanda, dupa cum am aratat, au dat-o in bara cu politica lor de combatere a pandemiei. 

    In al doilea rind, politica de combatere a pandemiei aplicata de Guvernul Romaniei a fost o reusita, nesperata!, la care am indraznit doar sa visam. 

    Peste 1 milion de oameni au venit in tara, din tarile puternic afectate de pandemie, in care pandemia facea prapad, Italia, Franta, Spania..., in tara in care sistemul sanitar era la pamint, fara echipamente, puternic corupt, cu medici sapagari, ciubucari, spertari, cu manageriat politic, de proasta calitate. Multi dintre acesti oameni, “spartacusi” si “spartani” erau de cea mai proasta calitate. Sincer, credeam ca va fi un prapad. Sa multumim bunului Dumnezeu ca ne-a ferit de prapadul care putea sa dea peste noi! 

    Va trebui sa taraim cu virusul. Cine stie cit! 

    Se pare ca in viitor masuile “obligatorii şi punitive de limitarea a libertăţii de miscare” vor fi voluntare, autoimpuse, luate de fiecare cetatean in parte. Speram ca energia “spartacusilor” si “spartanilor” cumva, cumva se va mai domoli si acestia nu vor pune in pericol vietile cetatenilor responsabili. 

    Dar vorba autorului, este greu sa pui stavila populistilor. Il aud la tv pe un avocat, Ionascu, crema a “intelectualitatii”, ce mai da din gura si cere incetarea limitarii unor drepturi si libertati, in numele dracului, cred. :)) Ce boritura de om! 

    Mai mult, ne este aratata o batrina de peste 60 de ani, plimbindu-se cu nepotica de cca 3 anisori. Apare un tip, tinar, cca 20 de ani, atletic, sportiv, trece pe linga batrina si o loveste cu cotul, profesionist, in piept, deci un “spartacus” sau un “spartan”. Batrina si nepotica se prabusesc la pamint, tinarul o jefuieste pe batrina si o ia la fuga. 

    Dura lectie pentru un copil la inceputul drumului in viata!  

    Are nevoie acest copil de acesta lectie, domnule profesor?  

    Nu se putea fara ea?  

    Cum e cu drepturile, libertatile si limitarea lor? 

    Nu ar fi normal si civic, ca acesti populisti, “spartacusi” si “spartani”, cind sunt intilniti pe strada de politisti, acestia sa puna pulanele pe ei, ca benevol sa treaca in carantina si izolare? Ca oamenii onesti sa nu-i mai intilneasca in drumurile lor!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Când vorbea despre legea Ţinutului Secuiesc la ce se de fapt referea presedintele Klaus Iohannis? Daca privim situatia in evolutia ei si analizam declaratia Presedintelui, nu-i greu sa dam raspunsul la acesta cimilitura.

    In primul rind ungurii dau dovada zi de zi ca sunt un popor bolnav, suferind grav. Au intrat in Primul Macel fara sa inteleaga de ce participa, tiriti de altii. Si s-au trezit ca mindra situatie, de imperiu!, pe care o aveau, s-a dusa pe apa simbetei. Si au inceput sa sufere, ca cica au ramas cu onoarea “nereperată”, suferinta s-a transformat in boala, pe care ei o considera grava, si atita se jeluiesc la cei dispusi sa-i asculte ca au ajuns de risul lumii. De atunci tot incearca sa-si “repereze” onoarea. Ne amintim de ce au fost in stare in Cel de-al Doilea Macel. Nici acum nu s-au linistit. Ar lua senini cinci milioane de romani ca sa ia si un milon de unguri. Asa considera ei ca si-ar “repera” onoarea. Si fac totul, dar totul, totul :)) pentru a-si realiza acest vis nebun. Unguri de la cel mai inalt nivel, presedinte, premier, ministri, se plimba prin Tansilvania ca la ei acasa, umplindu-se de ridicol, stirnindu-i pe maghiari, aiurindu-i pe secui, de nu mai stiu saracii nici ei ce sunt si intreaba sunt unguri, maghiari sau secui. Stirnesc si atita pe cine intilnesc in cale, si pe mama dracului daca ar intilni-o ar inrola-o, de au ajuns secuii sau unguri sau maghiarii, ca nu se stie précis ce sunt, sa-l spinzure pina si pe Avram Iancu. Nu le-a fost de ajuns Transilvania, au inceput sa faca plimbari si prin Republica Moldova, prin Transnistria, sutinind autonomia transnistrenilor si federalizarea Republicii Moldoldova.  

    O isparava de ultima ora: Au aflat ca Romania va sprijini Republica Moldova in lupta cu pandemia. Repede, inaintea romanilor, un ministru de-al lor s-a prezentat cu ajutor la Chisinau, cu vreo cinci mii de manusi chirurgicale, intr-o boceluta, de era cit pe ce ca Dodon sa lesine de recunostinta si bucurie, in timp ce-i pupa si-i spala cu lacrimi miinile mesagerului. 

    In timp ce iau banii UE si-au dat mina si cu Putin, mare amator de revizuiri, si iau si banii rusilor :)), care le fac pe banii lor o centrala nucleara. Oare ce le-or cere rusii in schimb? Nu-i greu de ghicit. 

    Integrati in UE, in NATO, in Rusia si in cine mai viseaza ei, se simt putere regionala, asa ca vor si gazul romanilor. 

    Si tot acest mars triumfator al ungurilor prin tinuturile romanesti se desafasoara cu deplina aprobare a PSD si a mirelui Tariceanu, prieteni cu orice ungur care vor sa-si bata joc de ei si de mindra tara. Ba mai mult, Tariceanu le-a zis ungurilor ca le da si Fundatia Gojdu, adica centrul Budapestei. Si unguri au luat-o, desi au stiut ca fac ceva ilegal.  

    Si “prietenia” asta este de durata. Toti presedintii romani au acceptat-o si aplaudat-o. Toti pina la Iohannis, care se pare ca povestea asta le-a spus-o pesedeilor, udmereilor si ungurilor in vorbele sale, putine. :)) Si care cine stie, poate, poate el, presedintele Iohannis, va reusi sa dea tarii stralucirea meritata.  

    Sa-l ajute bunul Dumnezeu!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu ma indoiesc ca vrei BINELE tarii noastre si un SINCER BRAVO pentru asta.

      Dar a simplifica definirea unei natiuni doar pe masura conducatorilor ei , este ....(pentru intelegere proiecteaza asta peste plaiurile mioritice!) 

      La fel si "conflictul" peren cu vecinii nostrii care au gramada de cetateni (cetatenia dubla) aici ln inima Romaniei. 

      Eu (poate am avut noroc) am avut numai intersectari pozitive cu vecinii nostri si chiar unele dialoguri FOARTE bune.  

      M-ar bucura ENORM ca un partid romanesc sa se bata pentru romani (nu pentru putere, )ca partidul lor . 

      Cu stima

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS