Politică

14 octombrie 2005

Regulamentul Senatului va fi adoptat la sfîrşitul lunii

Cătălin OpreaZiarul BURSA #Politică / 14 octombrie 2005

Senatorii Coaliţiei guvernamentale vor solicita adoptarea noului regulament al acestei camere parlamentare în forma prezentată de comisia de specialitate, dacă pînă la data 28 octombrie nu vor reuşi să aprobe toate articolele, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Eugen Nicolăescu, după şedinţa Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Pentru 2006, un buget sărac!

A consemnat Andrada BusuiocZiarul BURSA #Politică / 12 octombrie 2005

"Un buget de raţionalizare a sărăciei, ca şi pînă acum", este aprecierea făcută de Liviu Voinea, director de cercetare în cadrul Grupului de Economie Aplicată (GEA) bugetului pentru anul viitor.

Adrian Năstase iese la atac

Bogdan TrăistaruZiarul BURSA #Politică / 11 octombrie 2005

Preşedintele executiv al PSD, Adrian Năstase, afirmă că scrisorile pe care le-a trimis vicepreşedintelui Comisiei Europene, Franco Frattini, şi altor oficiali europeni, cu privire la situaţia din justiţie, conţin puncte de vedere pe care le-a...

Liberalii nu au om pentru AVAS

Cătălin OpreaZiarul BURSA #Politică / 6 octombrie 2005

Dacă în urmă o săptămînă se vehiculau cel puţin patru nume pentru preluarea preşedinţiei Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acum se pare că nimeni nu se mai încumetă să pronunţe vreun nume.

Europenii apreciază progresele CSM

C.O.Ziarul BURSA #Politică / 6 octombrie 2005

Progresele făcute de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au fost salutate ieri, de reprezentanţi ai Comisiei Europene, cu prilejul încheierii programului PHARE "Consolidarea funcţionării sistemului judiciar din România şi a organului...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo