Politică

18 iunie 2006

Registrul Comerţului va trece în administrarea Camerelor de Comerţ

M.M.Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2006

Deputaţii au adoptat ieri, pe articole, după mai bine de trei ore de dezbateri aprinse, proiectul legii Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, cel mai disputat articol, aprobat în final, fiind cel care stipulează trecerea Oficiului Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în administrarea Camerelor de Comerţ.

Ordonanţă aprobată tacit de Senat

Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2006

Ordonanţa privind verificarea de către Ministerul Finanţelor a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică a fost adoptată tacit, ieri, de către plenul Senatului, întrucât pe 15 iunie au expirat cele 45 de zile în care Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, se putea pronunţa, în conformitate cu prevederile Constituţiei, asupra actului normativ.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Dosarul FNI va fi rejudecat

Ancuţa StanciuZiarul BURSA #Politică / 13 iunie 2006

Curtea de Apel Bucureşti a admis, ieri, apelurile în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) şi a casat sentinţele date anterior de Tribunalul Bucureşti, hotărînd trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa inferioară.

Scandalul fregatelor: plătim dobândă la şpagă!

Daniel BojinZiarul BURSA #Politică / 12 iunie 2006

Scandalul fregatelor, izbucnit săptămâna trecută la Londra, capătă aspecte groteşti la Bucureşti: nu numai că s-ar fi plătit comisioane nedeclarate, dar, din datele noastre, rezultă că ele ar fi fost garantate de statul român şi, mai mult, plătim...

Patricienii puterii

Daniel BojinZiarul BURSA #Politică / 8 iunie 2006

Pentru prima oară după 1990, devine vizibil că oamenii de afaceri implicaţi în politică vor avea o influenţă puternică în formarea viitorului Guvern.

Gripa aviară ne pune în pericol integrarea

Ziarul BURSA #Politică / 31 mai 2006

Dacă extinderea gripei aviare devine incontrolabilă, există riscul amânării datei integrării României, a declarat, ieri, în-tr-o conferinţă de presă, europarlamentarul italian Guido Podesta, care este şi copreşedinte al Comitetului Parlamentar...

<< mai multe ştiri >>
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0934
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2955
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5599
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8461
Gram de aur (XAU)Gram de aur689.9950

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo