Politică

14 iulie 2008
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

PSD incită sindicatele împotriva Guvernului

C.D.Ziarul BURSA #Politică / 10 iulie 2008

Partidul Social Democrat (PSD) susţine revendicările sindicaliştilor privind creşterea salariului minim pe economie şi consideră că Guvernul dă dovadă de un comportament "indecent şi imoral" prin nerespectarea promisiunilor asumate faţă...

Decizie finală la reorganizarea filialelor PSD

Decizie finală la reorganizarea filialelor PSD

N.I.Ziarul BURSA #Politică / 8 iulie 2008

Coordonatorii politici împreună cu Biroul Permanent Naţional (BPN) vor stabili data alegerilor interne în cele opt filiale PSD aflate în reorganizare, iar decizia de dizolvare a organizaţiilor aflate sub scorul partidului nu va mai trece şi prin...

PSD: "Băsescu a cerut privatizarea Petrom"

N.I.Ziarul BURSA #Politică / 8 iulie 2008

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că preşedintele Traian Băsescu este cel care a solicitat privatizarea Petrom pentru a acoperi pagubele de la buget, susţinând că şeful statului şi PD-L ar trebui să înceteze să dea vina pe PSD pentru...

PD-L cere demiterea lui Adomniţei

C.D.Ziarul BURSA #Politică / 8 iulie 2008

Partidul Democrat-Liberal (PD-L) îi solicită primului ministru Călin Popescu Tăriceanu să îl revoce din funcţia de ministru al Educaţiei pe Cris­tian Adomniţei, a anunţat, luni, liderul formaţiunii, Emil Boc, la finalul şedinţei Biroului...

Rămânem fără aur negru

Cătălin DeacuZiarul BURSA #Politică / 4 iulie 2008

Rezervele de petrol ale ţării noastre au scăzut, în ultimii 19 ani, de la 1,3 miliarde barili (1987) la 500 milioane barili, potrivit statisticilor prezentate de British Petroleum, la al 19-lea Congres Mondial al Petrolului, citate de Rompres.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo