Arhiescopia Romano-Catolică mai câştigă o bătălie în cazul "Catedrala"

Simona Mureşan
Ziarul BURSA #Politică / 14 iulie 2008

Autorizaţia de construcţie pentru imobilul Cathedral Plaza emisă de Primarul Sectorului 1, devine ilegală, după ce Curtea Constituţională a res­pins la data de 7 iulie 2008 excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, invocată de S.C. Millennium Building Development S.R.L, dezvoltatorul proiectului imobiliar de lângă catedrala Sf. Iosif.

Actul normativ stabileşte competenţa Consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice.

Ca urmare a deciziei luate de Curtea Constituţională, Arhipescopia Romano-Catolică Bucureşti susţine că va cere anularea autorizaţiei de constrcuţie eliberată de Primăria Sector 1. În luna mai a acestui an, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a cerut public lui Adriean Videanu, pe atunci primar general, să anuleze contractul de concesiune prin care îi acordă firmei Millennium Building Development, un teren din zona spaţiului verde a Catedralei Sfântul Iosif.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb