RALUCA TURCAN:"Moţiunea susţinută de Florin Cîţu, este una a modernizării PNL şi a României"
S.B.Politică / 20 august 2021
S.B.Politică / 20 august 2021
S.B.Politică / 20 august 2021
S.B.Politică / 20 august 2021
M.G.Ziarul BURSA #Politică / 20 august 2021
• Potrivit ministrului, circa 400.000 de gospodării vor putea primi sprijin pentru plata facturilor la utilităţi
Termenul de aplicare a legii pentru consumatorul vulnerabil va fi devansat, iar consumatorii casnici vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în luna septembrie, a afirmat, ieri, Virgil Popescu, ministrul Energiei, după o şedinţă la guvern pe subiectul majorărilor de preţuri la energie. Proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil se află în Parlament încă din luna martie, iar sprijinul pentru consumatori era planificat să fie acordat de la 1 ianuarie 2022. Potrivit ministrului, circa 400.000 de gospodării vor putea primi sprijin pentru plata facturilor la utilităţi.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Politică / 20 august 2021
• Vîlceanu, noul ministru al Finanţelor, decuplat de realitate: nu ştie cât este inflaţia sau sugerează că datele pe inflaţie publicate de Institutul Naţional de Statistică sunt falsificate • Vîlceanu răspunde acuzaţiilor privind firma familiei
România nu are voie să depăşească deficitul bugetar asumat prin buget, a afirmat, ieri, premierul Florin Cîţu, la predarea mandatului de ministru de Finanţe. Dan Vîlceanu, noul ministru, nu a făcut iniţial niciun fel de declaraţii, în ciuda faptului că a stat în dreapta premierului la conferinţa de presă. Ulterior, Vîlceanu a arătat că nu ştie nici măcar cât a fost rata anuală a inflaţiei în luna iulie şi a încercat să clarifice suspiciunile care planează asupra sa.
S.B.Politică / 20 august 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 20 august 2021
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus, ieri, moţiunea pe baza căreia s-a înscris în competiţia pentru un nou mandat la conducerea formaţiunii politice pe care o conduce.
S.B.Politică / 19 august 2021
G.M.Ziarul BURSA #Politică / 19 august 2021
• Ludovic Orban, preşedintele PNL: "Din punctul meu de vedere, există riscuri cu privire la această desemnare, de aceea am votat împotrivă"
G.U.Politică / 18 august 2021
S.B.Politică / 18 august 2021
S.B.Politică / 18 august 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 18 august 2021
Emilia Olescu
A.V.
Marius Mataragis
A.I.
Andrei Iacomi
A.I.
![]() | 5.0600 |
![]() | 4.2961 |
![]() | 5.4155 |
![]() | 5.8673 |
![]() | 460.7924 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 iulie
By Andre Cappon
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ioan Mirăuţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
DAN NICOLAIE (Translated by Cosmin Ghidoveanu