Vicepremierul şi ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a declarat că dronele ruseşti care au intrat în spaţiul aerian al ţării „nu s-au abătut de la traseu”, ci au vizat deliberat teritoriul polonez, potrivit The Guardian, de la care transmitem cele ce urmează.
Într-un mesaj video difuzat pe reţelele sociale, Sikorski a mulţumit Olandei, Italiei şi Germaniei pentru sprijinul acordat în gestionarea situaţiei. „Au fost produse pagube materiale, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a precizat oficialul.
Ministrul polonez a subliniat că, deşi Rusia neagă responsabilitatea şi invocă o posibilă „provocare ucraineană”, aceste „minciuni şi negări” sunt „răspunsuri tipice sovietice”. El a adăugat că „Kremlinul îşi bate din nou joc de eforturile de pace ale preşedintelui Trump” şi a insistat că Polonia, UE şi NATO nu vor fi intimidate.
Şi ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a calificat incidentul drept o „provocare inacceptabilă” şi a afirmat că este vorba de „o acţiune deliberată” împotriva NATO, conform sursei citate.
În replică, Ministerul rus al Apărării a transmis că dronele sale au vizat doar obiective din vestul Ucrainei şi că „nu a existat nicio intenţie” de a lovi ţinte din Polonia. Totuşi, Moscova nu a confirmat şi nici nu a infirmat faptul că aparatele de zbor au pătruns efectiv în spaţiul aerian polonez.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 22:19)
poate ar fi mai bine sa se dovedeasca provenienta dronelor care mai mult ca sigur erau ucrainiene pentru provocare si inscenare,
s a gandit zelenski cand le a trimis ca ca ar putea fi victime poloneze civile?
1.1. Știi tu.. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Pfff în data de 10.09.2025, 22:36)
Doamne, nu va trazneste Dumnezeu toate circuitele neuronale! De unde dracu știi tu ce a făcut Zelenski?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 23:32)
de unde stii tu ca erau rusesti, nu s a prezentat nici cea mai mica dovada, lasa l pe Dumnezeu afara din aiurelile tale,
daca adevarul iti declanseaza asemene crize n o sa ti gasesti linistea niciodata
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 08:48)
Domnilor, nu va bateti capul cu indivizi, facuti din greseala ca cel de mai sus. El, dupa ce mama lui la nascut pe marginea unui sant, a fost abandonat de aceasta intr-un tufis, unde spre norocul lui in acel tufis fatase si o catea. Cateaua la lasat si pe el sa suga si acum,latra ca un caine. Bai CATELUSULE, te crazi frate cu romulus si remus.? Sa te luminez eu. Cum se face ca, imediat presedintele poloniei a venit din america ca prin minune, rusii, au trimis un roi de drone in polonia, insa fara ca acestea sa fie dotate cu explozibil. Intelegerea a fost facuta clar in trei, adica la intelegere a participat si zelenski. Bai zele. tu vopseste niste drone cu insemnele rusiei, nu le pune explozibil ca nu cumva sa raneasca pe cineva, iar noi polonezi, vom arata lumi ca am fost atacati de rusi. Fotografiile prezentate de polonezi, aratau niste drone aproape intregi. Si uite asa a inceput si al doilea razboi MONDIAL, HITLER, a atacat polonia. Concluzia,este clara, se pregateste ceva.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 00:19)
Dronele prezentate de media ,vizual,
dupa parerea specialistilor militari,
poate zbura maximum 700 km,
deci mai e de cercetat,de unde provin dronele.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 00:49)
dronele nu puteau sa vina din Rusia, cu mare probabilitate au fost lansate de ucraina ca inscenare si provocare, ar fi putut fi omorati polonezi la intamplare,
provocari criminale de acest tip ale ucrainei au mai fost, nu i intereseaza pe cine omoara,
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 08:49)
Distanța dronelor Shahed variază semnificativ în funcție de modelul specific, ajungând de la 900 km pentru Shahed 131, la peste 2.500 km pentru Shahed 136 și până la 4.000 km pentru noul model Shahed-138B. Există, de asemenea, modele cu rază de acțiune mult mai lungă, cum ar fi Shahed 149 Gaza, care are o rază de acțiune de 7.000 km.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:29)
Adica rusii mint? Si ei sunt de acord ca-s ale lor, doar sustin ca n-a fost intentionat. Sunt drone de diversiune ieftine si folosite pentru a duce in eroare antiaeriana. Ele insotesc dronele cu explozibil in timpul atacurilor. E foarte clar ca au vrut sa testeze reactia NATO aici.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:35)
MINT prin omisiune si niste PROSTI ii cred.!