Polonia avertizează împotriva survolării teritoriului polonez de către avionul lui Putin

T.B.
Internaţional / 21 octombrie, 11:55

Polonia avertizează împotriva survolării teritoriului polonez de către avionul lui Putin

Autorităţile poloneze l-au avertizat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin să nu survoleze spaţiul său aerian pentru a ajunge în Ungaria pentru o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump, întrucât ar putea fi nevoite să pună în aplicare un mandat internaţional de arestare în cazul în care acesta ar face totuşi acest lucru, informează Reuters.

Donald Trump a declarat săptămâna trecută că plănuieşte să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin în capitala ungară Budapesta, ca parte a eforturilor sale de a media o încetare a războiului în Ucraina.

Tribunalul Penal Internaţional (TPI), cu sediul la Haga, a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin în 2023, acuzându-l de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Rusia nu recunoaşte jurisdicţia TPI şi neagă aceste acuzaţii.

"Nu pot garanta că o curte independentă poloneză nu va ordona guvernului să escorteze o astfel de aeronavă la coborâre, pentru a-l preda pe suspect instanţei de la Haga", a declarat ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, la Radio Rodzina.

Mandatul emis de TPI obligă statele membre să îl aresteze pe Putin dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor.

"Cred că partea rusă este conştientă de aceasta. Şi că, din acest motiv, dacă acest summit va avea loc, sperăm cu participarea victimelor agresiunii, aeronava (lui Putin) va folosi o altă rută", a spus Sikorski.

Ungaria, al cărei prim-ministru Viktor Orban întreţine relaţii strânse cu Rusia, a declarat că va asigura participarea lui Putin la summit şi întoarcerea sa acasă după eveniment.

Pentru a evita o survolare a Ucrainei, delegaţia rusă va avea nevoie să zboare prin spaţiul aerian al cel puţin unei ţări membre a Uniunii Europene. Toate ţările UE sunt şi membre ale TPI, deşi Ungaria este într-un proces de retragere din această instanţă.

Polonia, ţară membră a NATO, se numără printre cei mai fermi susţinători ai Kievului după ce Rusia a declanşat o invazie la scară mare împotriva Ucrainei în 2022.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0832
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8542
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.4050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb