Poşta investeşte în maşini blindate

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 6 septembrie 2010

Poşta se pregăteşte pentru un nou proces de restructurare. De această dată, cunoscuta instituţie va păşi direct în epoca sistemelor digitalizate, dar se va blinda şi cu un număr impresionant de maşini de transport. Totul cu investiţii uriaşe - peste 100 milioane de euro, într-o companie aflată pe pierderi.

Restructurarea de acum este consecinţa unei Hotărâri de Guvern din iunie. Potrivit noii strategii, printre multe alte obiective, Poşta Română intenţionează să-şi internalizeze activităţile de procesare şi transport de numerar. O operaţiune dificil de realizat şi care impune investiţii consistente în logistică dar şi în personal calificat.

Noile obiective trebuie realizate în următoarele luni, banii urmând să vină din credite bancare, leasinguri şi parteneriate public private. Toate investiţiile necesare restructurării se ridică, la o primă strigare, la 113,2 milioane de euro. O sumă extrem de mare pentru o instituţie care nu stă deloc bine la capitolul profit. Pentru acest an se preconizează că se vor înregistra pierderi nete semnificative, de ordinul milioanelor de euro.

Unic furnizor de servicii de curierat cu mai mulţi ani în urmă, Poşta nu mai contează pe această piaţă, la acest lucru contribuind şi lipsa de coerenţă la nivelul deciziilor majore. Este interesantă şi schimbarea de optică a conducătorilor Poştei faţă de transportul de valori şi de procesarea numerarului.

În urmă cu mai bine de doi ani, fostul director general, Dan Mihai Toader, declara: "Este mai ieftin să faci transport de valori cu firme specializate pentru că scapi şi de efortul investiţional în tehnică şi ai acces la tarife de transport foarte bune, sensibil mai mici decât cele pe care le-ai obţine în regie proprie. Întregul personal care lucrează în direcţia de transport valori va fi transferat către Groupe 4 Securicor până la finele acestui an. Este vorba de circa 1.100 de salariaţi".

Colaborarea dintre Poştă şi compania pomenită de Dan Mihai Toader a început în 2005. Tarifele pe care Poşta se angaja să le plătească la semnarea contractului cu Group 4 Securicor, pentru transportul de valori, erau următoarele: transport valori - 4,26 RON/km pentru servicii normale şi 9 RON/km pentru servicii prompte, procesare simplificată numerar, 0,05% din suma procesată, procesare completă numerar - 0,13% din suma procesată. La volumul tranzacţiilor efectuate sumele sunt foarte consistente.

Între timp, Toader a fost înlocuit de Marius Vătavu, care a fost schimbat apoi cu Tudor Gabriel Bohâlţeanu, iar din luna iunie a acestui an la conducerea Poştei se află Dumitru Daniel Neagoe.

Direcţia a fost schimbată din mers şi actualul şef este foarte preocupat acum de noua strategie, una total opusă faţă de aceea de acum doi ani.

În cadrul Poştei lucrează 36.000 de angajaţi, care operează în 6.900 de oficii. Dacă strategia se va aplica în conformitate cu Hotărârea de Guvern, vor fi făcute noi angajări iar o parte din actualii lucrători vor trebui să-şi caute un nou loc de muncă.

Optimizarea activităţii de cash management prevede:

-redimensionarea necesarului de personal;

-achiziţionarea unui număr de 400 de autovehicule de transport de valori necesare transportului pe toate segmentele;

-identificarea locaţiilor unde urmează să fie amenajate sediile noilor centre de procesare;

-asigurarea sistemelor de pază şi securitate;

-achiziţionarea utilajelor necesare procesării numerarului (maşini de numărat bancnote, case de bani...).

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Posta este o mare gaura si atat. se fura in draci de acolo

    dar daca investesteste in masini blindate ia s angajatii care au fost transferati la g4s inappoi?

    1. II I-A SIGUR

      de unde sunteti asa de precis

      din pacate pleaca in somaj. nu mai erau angajatii postei

    Dupa cum ati relatat in articol cheltuiala pe km facuta cu grup 4 S este de 9 lei.

    Inainte de aceasta externalizare era de 1,8 lei .Analizati si trageti concluzia  

    singuri ce inseamna contractul acesta. 

    La Posta romana se fac contracte de achizitii care te lasa mut.

    Numai la Posta Romana se platesc calculatoare cu cate 50 milioane valoarea lor reala ,conform configuratiei fiind de maxim 10 milioane lei bucata. 

    si noi de la g4s, ce facem?

    stam in concediu fara plata sau ne cautam de munca? 

    posta nu cred ca ne ia.

    nimeni nu zice nimic 

    Rugam ca redactia sa faca cunoscut cititorilor despre contractele incheiate de Mihai Toader si cred ca Basescu avea drepatae cind spunea de Sorin O vidiu Vintu

    Tzeapa cu G4S a fost data de Mihai Toader la "sfatul" lui Matei Bratianu , care a avut grija de afacerile lui cumatru' ! Cat despre "achizitia" masinilor blindate , este o poveste pentru adormit postasii , in conditiile in care Posta are pierderi si datorii imense , in urma a 1 an si jumatate de jaf PDL-ist .

    prima atestare documentara din timpul lui alexandru ioan cuza:"NU VA MAI BATETI JOC DE POSTA ROMANA" semnat 27 de ani de posta...

    nu e teapa la posta. la valcea posta e politizata .la dragasani se fac nereguli mari.posta,banii ii tranporta cu sacosa ,cu masinile particulare.politia nu ia nici o masura

    1. stie cineva daca mai sunt negocieri intre g4s si posta?

      Mai sunt sanse de a reincepe activitatea? 

      poate doar in istanta

      m-ai betivilor de la posta, totii comentati dar habar nu aveti pe ce lume traitii,m-ai bine numai furati bani di incasari.Asa ati fost obisnuiti voi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro