"Prada" îşi amână listarea până în 2012

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iulie 2009

Casa de modă italiană de lux "Prada" SpA amânâd oferta publică iniţială până în anul 2012, anunţă La Repubblica, fără să citeze vreo sursă. Potrivit publicaţiei italiene, marja brută de profit a companiei ar putea fi, la acel moment, de două ori mai mare decât nivelul atins în 2008.

La Repubblica mai notează că "Prada" va renegocia două linii de credit în sumă totală de 450 milioane de euro (627 milioane de dolari), obţinute de la "UniCredit" SpA şi "Intesa Sanpaolo" SpA, extinzând scadenţa acestora cu cel puţin doi ani, până în 2012.

În luna aprilie, "Prada" a raportat o scădere cu 22% a profitului net pe anul fiscal încheiat în 31 ianuarie, ca urmare a investiţiilor destinate des­chiderii de noi magazine şi modernizării fabricilor. Câştigul net al companiei a fost de 98,8 milioane de euro (129,1 milioane de dolari), faţă de 126,8 milioane de euro în exerciţiul fiscal anterior. Vânzările "Prada" au fost aproape nemodificate faţă de anul precedent: 1,65 miliarde euro.

Datoriile companiei însumau 537,4 milioane de euro la momentul respectiv, comparativ cu 507,5 milioane de euro în 2007

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5832
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6741
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1598
Gram de aur (XAU)Gram de aur588.7371

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb