Premieră mondială: specialiştii au reuşit să folosească imagistica medicală pentru replicarea coralilor

E.O.
Miscellanea / 4 noiembrie, 17:47

Premieră mondială: specialiştii au reuşit să folosească imagistica medicală pentru replicarea coralilor

Oamenii de ştiinţă au reuşit, în premieră mondială, să folosească imagistica medicală, în mod neinvaziv, pentru replicarea coralilor. Eforturile specialiştilor vin în contextul în care coralii sunt pe cale de dispariţie, estimându-se că, în câţiva zeci de ani, aceştia nu vor mai exista.

Pentru prima dată, la nivel global, oamenii de ştiinţă au făcut o „ecografie de sarcină” unui coral viu. Specialiştii de la Canon Medical Systems şi biologul marin dr. Jamie Craggs de la Coral Spawning International (CSI) au folosit Aplio i700, o platformă Canon avansată cu ultrasunete, aceeaşi tehnologie utilizată pentru ecografiile la femei însărcinate. Astfel, au identificat ovulele fecundate din interiorul coralului, fără a-l distruge, după cum au anunţat, astăzi, reprezentanţii Canon şi cei ai Muzeului de Geologie din Bucureşti.

Ecografia oferă o alternativă neinvazivă, folosind tehnologia proiectată pentru scanarea corpului uman şi aplicând-o într-un mediu complet diferit. Sursele citate au menţionat că ne aflăm într-un moment critic pentru recifele de corali, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) avertizând, recent, că aproape toate ecosistemele de recif sunt expuse unui risc ridicat de colaps în următorii 50 de ani.

Echipa implicată în acest proiect a scanat şase specii de corali duri cu polipi mari (LPS), cu structuri scheletice diferite, menţinându-le complet sub apă, conform specilaiştilor citaţi, care au explicat: "Sondele de înaltă şi ultraînaltă frecvenţă ale sistemului Canon Aplio i700 au permis vizualizarea structurilor interne delicate ale coralilor. Ulterior, dr. Jamie Craggs a confirmat că structurile afişate pe ecran erau ovule. Pentru a valida metoda, un singur exemplar din specia Trachyphyllia geoffroyi a fost fragmentat, iar fotografiile macro au fost comparate cu imaginile ecografice. Rezultatul marchează trecerea de la procedurile invazive la o metodă neinvazivă şi nedăunătoare de studiere a coralilor”.

Coralii folosiţi în experiment vor continua să fie monitorizaţi timp de şase luni, iar momentul în care îşi eliberează gameţii va fi înregistrat. Astfel, CSI va putea înţelege mai bine ciclurile de reproducere ale coralilor duri LPS şi va putea identifica mai precis ferestrele de reproducere, contribuind la eforturile de conservare şi restaurare a coralilor.

Colaborarea Canon cu CSI include şi proiecte de reproducere a coralilor în medii controlate, precum laboratorul dezvoltat împreună cu Nature Seychelles pe insula Praslin. În februarie 2026, laboratorul a raportat aproximativ 800.000 de embrioni şi circa 65.000 de corali tineri fixaţi pe substrat, în urma primului eveniment de reproducere. Coralii tineri obţinuţi prin acest program vor fi mutaţi în recif la începutul acestei luni.

Parte din acelaşi proiect este şi expoziţia „World Unseen - un viitor posibil pentru corali”, deschisă de Canon România la Muzeul Geologic Naţional din Bucureşti, care invită publicul să descopere lumea coralilor şi eforturile dedicate protejării lor.

Petronius Secăreanu, director general Canon România, a precizat, în cadrul evenimentului de astăzi: „Când auzim atât de des despre degradarea recifelor, este important să vorbim şi despre oamenii care găsesc soluţii şi să aducem în lumină descoperirile care ne dau motive de speranţă. Aici văd una dintre cele mai valoroase contribuţii ale Canon: tehnologia dezvoltată pentru medicina umană deschide o posibilitate nouă în cercetarea vieţii marine. Prin World Unseen, vrem să aducem publicul mai aproape de această muncă şi să arătăm cât poate însemna o descoperire pentru viitorul unui ecosistem. Mi-aş dori ca vizitatorii să plece din expoziţie cu admiraţie pentru lumea coralilor, dar mai ales cu încrederea că tehnologia ne oferă şanse reale de a o proteja”.

Expoziţia reuneşte 13 imagini care aduc în faţa publicului o lume pe care puţini au văzut-o vreodată. Fotografiile lenticulare capătă adâncime şi mişcare odată cu schimbarea unghiului de privire, iar experienţele VR îi poartă pe vizitatori printre recife. Atât ecografia care permite studierea neinvazivă a coralilor, cât şi imaginile din expoziţie arată cum tehnologia ne ajută să descoperim ceea ce altfel ne-ar rămâne ascuns.

„Poate că nu ne gândim întotdeauna la corali din perspectiva geologiei, dar scheletele lor calcaroase construiesc recife care, în timp, se pot transforma în roci şi devin parte din patrimoniul geologic al planetei. În expoziţie prezentăm şi primul eşantion înregistrat în catalogul Colecţiei noastre de Paleontologie: un coral fosil din Munţii Bucegi, vechi de aproximativ 420 de milioane de ani, din vremea în care acolo se întindea o mare care nu mai există. Viaţa construieşte, timpul conservă, iar geologia descifrează”, a declarat Ramona Bălăşcuţă, manager cultural al Muzeului Geologic Naţional

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 30 ianuarie 2027.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb