Premierul britanic Keir Starmer cere eliberarea ostaticilor din Gaza

A.F.
Internaţional / 7 octombrie, 07:16

Premierul britanic Keir Starmer cere eliberarea ostaticilor din Gaza

La cea de-a doua aniversare a atacurilor din 7 octombrie, prim-ministrul britanic Keir Starmer a cerut eliberarea ostaticilor, mai mult ajutor pentru Gaza şi progrese în direcţia unei păci durabile, potrivit CNN.

”Timpul nu diminuează răul pe care l-am văzut în acea zi. Tortura şi uciderea brutală, cu sânge rece, a evreilor în propriile lor case şi luarea de ostatici, inclusiv cetăţeni britanici, dintre care unii se află şi astăzi în Gaza”, a spus Starmer despre masacrul din 7 octombrie.

Într-o declaraţie dată publicităţii marţi, ora locală, Starmer a subliniat, de asemenea, creşterea antisemitismului în Regatul Unit şi a afirmat că guvernul său va fi alături de comunitatea evreiască după atacul terorist de săptămâna trecută asupra unei sinagogi din Manchester.

El a continuat spunând că prioritatea Regatului Unit în Orientul Mijlociu rămâne aceeaşi: „Eliberarea ostaticilor, triimiterea de ajutoare în Gaza şi un armistiţiu care să conducă la o pace durabilă şi justă, ca un pas către o soluţie cu două state”. Guvernul lui Starmer a recunoscut oficial statul palestinian în septembrie, într-o mişcare coordonată cu Canada şi Australia, menită să exercite presiune asupra Israelului.

”Salutăm iniţiativa SUA pentru pace în Orientul Mijlociu, iar acest guvern va face tot ce îi stă în putinţă pentru a aduce ziua în care fiecare copil din Israel va putea trăi în pace, alături de vecinii săi palestinieni, în siguranţă şi securitate”, a adăugat Starmer.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
cristim.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0859
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7722
Gram de aur (XAU)Gram de aur571.4179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb