Premierul japonez Shinzo Abe a fost primit de preşedinte, la Palatul Cotroceni

Vlad Dobrea
Politică / 16 ianuarie 2018

Shinzo Abe (Sursa foto: Facebook)

Shinzo Abe (Sursa foto: Facebook)

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, astăzi după-amiază, la Palatul Cotroceni. Premierul japonez avea programată pentru vizita la Bucureşti şi o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, însă, în condiţiile demisiei lui Tudose, întâlnirea a fost anulată, iar Shinzo Abe a mers la Muzeul Satului.

Premierul japonez a fost primit de către preşedintele Iohannis la ora 16.00, iar cei doi oficiali vor avea convorbiri în format restrâns şi convorbiri în plenul delegaţiilor.

De la ora 17.00, premierul japonez şi preşedintele Iohannis vor susţine declaraţii de presă comune, apoi şeful statului român va oferi un dineu oficial în onoarea prim-ministrului japonez.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor include stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor inter-umane. De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia şi Uniune, evoluţiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.

Premierul Japoniei avea programată şi o întâlnire cu premierul Mihai Tudose. În intervalul în care ar fi trebuit să se întâlnească cu premierul român, care a demisionat luni seară, Shinzo Abe a mers la Muzeul Satului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb