Preşedinta Bundestagului respinge ameninţările Rusiei şi condamnă manipularea istoriei

I.S.
Internaţional / 9 iunie, 15:44

Preşedinta Bundestagului respinge ameninţările Rusiei şi condamnă manipularea istoriei

Preşedinta Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), Julia Klockner, a respins ameninţările formulate de preşedintele Dumei de Stat ruse, Viaceslav Volodin, cu privire la escaladarea situaţiei dintre cele două ţări şi l-a avertizat să nu exploateze cel de-al Doilea Război Mondial şi să nu distorsioneze istoria pentru a justifica războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, relatează Agerpres.

'Oricine instrumentalizează istoria celui de-al Doilea Război Mondial pentru a justifica un război de agresiune, contrar dreptului internaţional, împotriva vecinului său, îşi bate joc de memoria adevăratelor victime şi perverteşte conceptul de eliberare', a spus ea, adăugând: 'Bundestagul german nu se va lăsa intimidat, nici în abordarea sa privind politica externă, nici în percepţia sa istorică de sine şi în cultura sa de aducere aminte'.

În reacţia sa publică la un mesaj adresat recent de preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) preşedintei Bundestagului, Klockner a insistat că, în ciuda pretenţiilor ruse, 'nu există un regim fascist la Kiev'.

Potrivit sursei, Klockner a apreciat că 'Duma ar face bine să ceară încetarea războiului' purtat de preşedintele rus Vladimir Putin 'pentru ca poporul ucrainean să poată trăi în suveranitate, integritate teritorială, pace şi libertate'.

Ea a subliniat că războiul purtat de Rusia 'este un război brutal de agresiune, contrar dreptului internaţional, împotriva Ucrainei suverane' şi a exprimat opoziţia fermă a Bundestagului faţă de 'toate încercările de a confunda agresorul şi victima'.

Klockner a mai menţionat că 'Bundestagul german ştie că forţele armate ale Statelor Unite, Franţei, statelor Commonwealth şi ale armatei sovietice - în rândurile căreia se numărau şi mulţi soldaţi ucraineni - au fost cei care au eliberat Germania de tirania naţional-socialistă'.

'Tocmai de aceea mă opun ferm oricărei încercări de a reinterpreta istoria pentru a legitima violenţa din prezent. În Germania, suntem ferm de partea democraţiei, libertăţii şi autodeterminării, împotriva oricărei agresiuni imperialiste!' a declarat ea.

În mesajul său către Klockner, Volodin a ameninţat făţiş Bundestagul - inclusiv public, prin intermediul mass-media - cu înrăutăţirea situaţiei dintre cele două ţări, a reinterpretat evenimente istorice şi politice şi a acuzat guvernul ales democratic de la Kiev că este un regim fascist şi terorist susţinut de Germania, se arată în comunicat.

Conform Agerpres, motivul mesajului lui Volodin a fost recunoaşterea rolului Statelor Unite în victoria asupra Germaniei naziste, exprimată de cancelarul german Friedrich Merz în cadrul recentei sale întâlniri cu preşedintele american Donald Trump.

Volodin l-a acuzat pe Merz că nu a amintit şi de contribuţia majoră a Uniunii Sovietice la victoria asupra Germaniei naziste.

'Uniunea Sovietică a învins fascismul şi a salvat planeta de ciuma brună', a susţinut preşedintele Dumei de Stat în mesajul adresat Bundestagului.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Presedintele Dumei trebuia sa dea din gura in februarie 2022 si sa-l opreasca pe Adolf Putin. Acum e prea tarziu. Niciodata lumea nu va mai fi ca inainte de 2022.

    A inceput deja cursa inarmarilor, conventionale si nucleare, si nu cred ca acest lucru o sa fie in favoarea Rusiei si a suzeranului China. Dictatorii astia au muscat mana Occidentului care i-a hranit cu generozitate... Au vrut o lume mai complicata, o sa primeasca o lume foarte complicata...  

    1. Putin a avut toate datele sa transforme Rusia dintr-un colos geografic intr-un colos economic si sa-i imbogateasca pe rusi, dar s-a tinut numai de potlogarii si de ”filme propagandistice”.

      Putin a preferat sa traiasca ca un sobolan intr-un bunker in loc sa se plimbe mandru pe strazile Moscovei. Asta inseamna sa ajunga la putere absoluta un ticalos frustrat si fara viziune. Rusii pot sa-i multumeasca calduros betivului de Boris Eltin... 

      Toți armățarii kaghebiști liliputani sunt criminali frustrați.

      Fierbe în ei batjocora acumulată. 

      Daca Zelenski nu si vindea poporul pentru cativa dolari si nu l provocau pe Putin in ultimul hal pana l au fortat sa inceapa razboiul,

      ucraina putea acum sa aiba liniste sa castige mai departe bani buni cu cea mai mare mafie de masini de lux furate de pe glob si alte afaceri dubioase semilegale, üoate si unele legale, dar macar nu era ţăndări si cu poporul sacrificat de propriul "conducator" 

      Asa de tare s-a suparat Adolf Putin pe Zelenski si pe Occidentul pasnic cu care facea afaceri profitabile incat acum a devenit sclavul Chinei. Buna miscare!

      Sa vezi tu distractie cand incepe China sa stranga surubul... o sa ajunga Putin sa vanda Ruzzia ieftin si pe bucati... Dupa 150 de ani a venit vremea ca Siberia sa se intoarca la China. 

      Rusia are multi aliati puternici pe baza economica China, India, Franţa, SUA plus cei "pe sub masă:) care depind direct de hidrocarburile lor practic nelimitate, SUA chiar de uraniul lor,

      sant dependente care nu se pot schimba, 

      restul vorbe goale propaganda ieftina,

      cine crede minciuni cand realitatea e...realitate 

    putin e noul hitler. unul m,ult mai prost ca hitler chiar lua ucraina in 3 zile

    1. zeliki assasin bandeist nasist

      Inca mai asteptam marea contraofensiva cu banii si armele a 32+ ţări NATO,

      ca de dronuleţe si minciuni ne am plictisit 

    'nu există un regim fascist la Kiev' urla Goebells-ul din Bundestag.

    Adica noi vedem ca pozele lui Bandera sunt peste tot in birourile administratiei de la Kiev, inclusiv la ministrul apararii ... si nemtii ne spun ca nu exista regim fascist la kiev. Poate ca are dreptate.... caci Bandera este un erou nazist, nu fascist. 

    1. Stepan Bandera este considerat un erou de către o parte semnificativă a populației ucrainene, în special în regiunile de vest ale Ucrainei, pentru rolul său în lupta pentru independența Ucrainei în timpul secolului XX. Iată de ce este văzut astfel:

      1. Luptător pentru independență 

      Bandera a fost lider al unei fracțiuni a Organizației Naționaliste Ucrainene (OUN-B), o mișcare care urmărea crearea unui stat ucrainean independent, eliberat de sub dominația Poloniei, a Uniunii Sovietice și a Germaniei naziste. Într-un secol în care Ucraina a fost de multe ori împărțită sau ocupată de imperii străine, Bandera a simbolizat, pentru unii, voința de autodeterminare. 

      2. Revolta împotriva opresiunii sovietice 

      Pentru mulți ucraineni, Uniunea Sovietică este asociată cu foametea indusă (Holodomorul), deportări în masă și represiuni. Bandera a fost perceput ca un simbol al rezistenței anti-sovietice. După al Doilea Război Mondial, luptătorii din mișcarea sa (UPA – Armata Insurecțională Ucraineană) au continuat lupta de gherilă împotriva autorităților sovietice până în anii 1950. 

      3. Cultul memoriei în vestul Ucrainei 

      În regiunile precum Lvov, Bandera este comemorat prin statui, nume de străzi și sărbători. Aici, istoria locală a fost profund marcată de ocupația poloneză și sovietică, iar figura lui Bandera a fost reabilitată după independența Ucrainei în 1991, mai ales în contextul tensiunilor cu Rusia. 

      Banderistii nazisti de la kiev pun in pericol pacea mondiala ei pornesc fara mila un WW3 numai pentru poftele drogatului,

      pericolul e real 

    Pai cum sa nu pomenească Rusia cel de al doilea razboi mondial cu milioane de morti cand el a fost provocat de banderiştii nazisti

    care au putut fi stârpiţi până la urmă si cu ajutorul Rusiei,

    iar acum vor sa provoace WW3 

    Germania a demarat în forță producția de armament așa că nu mai are motive să fie ponderată in politica sa față de Rusia. Nemții o sa le închidă gura în curând mujicilor după ce inundă Ucraina cu tancuri și rachete sol -sol și sol -aer de ultimă generație. Hai Germania!

    1. Să vina de urgenţă paznicii si asistenta cu seringa ca avem aici un caz de delir cu criză de nervi,

      stim ca doare dar nu mai lătra că scoli oamenii... 

    Josnicia circarului asasi banderist nazist uluieşte,

    el si a transformat ţara in cuşca de cobai pentru cei "grei" care experimenteaza acolo pe poporul lui cum sa ucida mai eficient,

    de necrezut, asa ceva nu s a mai pomenit in istoria omenirii 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4345
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9329
Gram de aur (XAU)Gram de aur457.9246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb