Preşedintele Austriei: "Austria este foarte interesată de piaţa românească”

I.S.
Internaţional / 25 iulie, 20:59

Preşedintele Austriei: "Austria este foarte interesată de piaţa românească”

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a declarat în cadrul unei conferinţe comune cu preşedintele României, că Austria este extrem de interesată de piaţa românească, subliniind că OMV îşi extinde planurile de investiţii dincolo de extracţia de gaze şi petrol, vizând şi sectorul energiilor regenerabile, inclusiv proiecte fotovoltaice în România.

„Austria este foarte interesată de piaţa românească, ceea ce se reflectă în faptul că suntem al doilea cel mai mare investitor din România. Intenţionăm să continuăm în această direcţie. Un exemplu clar este compania OMV, un investitor major care, alături de Petrom, contribuie semnificativ la economia românească”, a declarat Van der Bellen. El a adăugat că exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră reprezintă un proiect strategic pentru România, cu impact potenţial asupra întregii Europe.

Preşedintele austriac a menţionat că a fost surprins să afle că OMV nu mai vizează doar sectorul tradiţional al hidrocarburilor, ci se orientează tot mai mult spre investiţii în surse de energie verde: „OMV îşi manifestă interesul pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă, inclusiv panouri fotovoltaice, chiar şi în România. Neptun Deep, proiectul din Marea Neagră, va avea implicaţii majore, iar speranţa noastră este că aceste resurse vor contribui la stabilizarea situaţiei energetice din Europa.”

La rândul său, preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat că în contextul crizei energetice europene, discuţiile au vizat îmbunătăţirea interconectării energetice la nivel continental, atât în ceea ce priveşte energia electrică, cât şi gazele naturale. El a subliniat importanţa utilizării eficiente a gazelor ce vor fi extrase din Marea Neagră, în special prin proiectul Neptun Deep.

Opinia Cititorului ( 10 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Austria face profit gras de tot in Romania,

    nu stiu ce profit facem noi pe seama Austriei. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. E interesata de tara cu totul iar Orban explica pe la scoli de vara, in secuime, ca Trianon a fost o greseala.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Stiam toti ca e interes pt piata romaneasca, problema e ca au acaparat prin coruptie si manevre Petrom, scot gazul sa l vanda la exterior si vor sa pompeze H2 in conductele npastre, sa le arunce in aer!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Daca e asa, UDMR-ul,care sprijina pe Nicusor,

      ce cauta la conducerea tarii, 

      ca doar Keleman Hunor e prieten bun cu Viktor Orban.

      Sau si "salvatorul" Nicusor vinde tara la unguri ??? 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Oooo, daaaa! Nici nu ne îndoim. O țară mică stăpânește resursele României mari dar condusă de tâmpiți și trădători. Ageamiul de Nicu va da tot pentru un zâmbet și o poză cu austriacul. Nicu este prost, confuz dar fudul. România e a lui și o dă cui vrea el.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Vai da ce urat vorbesti de Presedintele tuturor romanilor care va aduce prosperitate in tara... incepand cu 2030

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    L-a chemat pe rătăcitul de Dan să mai cedeze ceva. La ordin. Ăla s-a dus cu toată șleahta. Știe cineva, soacră-sa trăiește? Sper ca o ia și pe ea data viitoare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Austria s a opus intrării României in shengen . Asta nu trebuie uitat .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Poporul de slugi și conducătorii lui lași și imbecili deja au uitat. Ici și colo câte o voce rătăcită care va fi redusă la tăcere prin metode deja brevetate.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    De piata de masini sh nu e intersata?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb