Preşedintele Bundesbank avertizează în privinţa riscurilor unui şoc petrolier din cauza războiului Israel-Iran

S.B.
Internaţional / 16 iunie, 13:19

Preşedintele Bundesbank avertizează în privinţa riscurilor unui şoc petrolier din cauza războiului Israel-Iran

Preşedintele Băncii Federale a Germaniei, Joachim Nagel, a avertizat luni în privinţa riscurilor unui şoc petrolier legat de conflictul dintre Israel şi Iran, îndemnând ca politica monetară în zona euro să nu fie relaxată, în pofida revenirii inflaţiei la 2%, potrivit news.ro.

Consecinţele atacurilor dintre cele două ţări, care s-au intensificat în weekend, „rămân incerte”, în timp ce un conflict prelungit „ar putea face ca petrolul să crească brusc” şi „să ne bulverseze previziunile” în legătură cu inflaţia şi creşterea, a declarat el într-un discurs la Frankfurt.

Preţurile petrolului au crescut uşor luni dimineaţă, după ce au crescut cu până la 13% miercuri, când au fost lansate primele atacuri israeliene împotriva Iranului. În jurul orei 7:20 GMT (10:20, ora Bucureştiului), preţul unui baril de petrol american WTI era în creştere cu 1,15%, la 73,82 dolari, iar un baril de petrol Brent din Marea Nordului era în creştere cu 0,99%, la 74,97 dolari.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cum o dai cum o intorci iar se spulbera (ca de obicei) visele senile de sabotare a Rusiei pretul petrolului creste la fel si incasarile Rusiei indiferent de incercarile de puerile si autodistrugatoare ale UE cu plafonare de pret si "sanctiuni" care n a u functionat nicio data, dapai acum,

    inafara de asta importurile de hidrocarburi rusesti au crescut mult, cu peste 20%,

    in rest este permis oricui sa bata campii cat vrea cu scopul autosatisfacerii 

    1. chiar si tie...

      "...da, dar tie vai vai..."

      e de inteles ca te doare adevarul dragalaşule, acu ai luat o si gata 

    "şoc petrolier" ???!!!

    un mizilic,

    dati drumul la Nord Stream si totul va fi OK. 

    1. Vine si asta, e in lucru, dar mai pe sub masă sa nu i urecheze Zelenski:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb