Preşedintele Libanului condamnă atacul israelian din sudul ţării

A.B.
Internaţional / 11 octombrie 2025

Preşedintele Libanului condamnă atacul israelian din sudul ţării

Preşedintele Libanului, Joseph Aoun, a condamnat atacul lansat sâmbătă de Israel asupra satului al-Najariyah, în urma căruia cel puţin o persoană a fost ucisă, potrivit agenţiei naţionale de presă libaneze (NNA).

„Odată în plus, sudul Libanului se află sub tirul unei agresiuni israeliene flagrante împotriva infrastructurii civile, fără niciun motiv sau pretext”, a declarat Aoun, citat de NNA.

Şeful statului libanez a avertizat că pericolul acestui atac este amplificat de contextul actual, venind „după acordul de încetare a focului în Gaza şi după ce partea palestiniană a acceptat mecanismul inclus în acest acord pentru neutralizarea armelor”.

De partea sa, armata israeliană a afirmat că loviturile au vizat obiective Hezbollah care depozitau echipamente utilizate la refacerea infrastructurii grupării.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb