Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea ANI şi a contestat mai multe prevederi pe care le consideră neconstituţionale, printre care extinderea obligaţiei de declarare a averii şi intereselor la partenerii de viaţă şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului susţine că noile dispoziţii încalcă dreptul la viaţă privată, principiul neretroactivităţii şi pot duce la aplicarea arbitrară a legii, CCR urmează să discute sesizarea pe 12 august, când va dezbate şi o sesizare pe legea biodiversităţii formulată de AUR şi SOS România, conform comunicatului de presă.
„Extinderea directă a răspunderii contravenţionale asupra unor persoane pentru simpla lor legătură afectivă cu un demnitar reprezintă o formă agravată a viciului de constituţionalitate deja constatat de Curte în 2025, pentru că se extinde o răspundere specifică demnitarilor asupra unor persoane care nu deţin nicio funcţie publică şi nu exercită nicio prerogativă de autoritate”, se arată în comunicatul de presă.
Şeful statului spune că această „formă de ingerinţă în viaţa privată excede inclusiv limitele trasate de instanţa europeană în domeniul conflictelor de interese”, potrivit sursei citate.
Nicuşor Dan critică şi formularea „persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi”. El spune că aceasta este „lipsită de orice reper obiectiv şi conduce la o posibilă aplicare inegală, bazată pe aprecieri subiective”, conform comunicatului de presă.
Despre amendamentul care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat, şeful statului consideră că prevederea „încalcă principiul neretroactivităţii prevăzut în Constituţie”, informează preşedintele în comunicatul de presă.
„În plus, pentru funcţiile obţinute în urma unui scrutin, sancţiunea anulează retroactiv voinţa suverană a cetăţenilor, care a fost exprimată în acord cu regulile valabile la data alegerilor electorale”, mai arată comunicatul comunicatul de presă
Preşedintele spune că România are nevoie de „o soluţie solidă din punct de vedere constituţional, nu de un text vulnerabil, construit pe calcule şi interese politice conjuncturale, care riscă să fie desfiinţat mai târziu şi să creeze un vid legislativ în zona integrităţii”, conform sursei citate.
Sesizarea preşedintelui vine după ce legea a trecut cu scandal de Camera Deputaţilor şi de Senat în timpul sesiunii parlamentare extraordinare. După ce a fost adoptată, senatorii USR, cu susţinerea celor de la PNL, au sesizat Curtea cu privire la constituţionalitatea legii, conform comunicatului de presă.
Ambele contestaţii vor ajunge pe masa judecătorilor CCR în şedinţa de pe 12 august, înainte de termenul limită pentru PNRR, care este 31 august. Legea ANI este jalon în PNRR şi valorează 770 de milioane de euro, se arată în comunicatul de presă al preşedintelui.
















































Opinia Cititorului