Primarul Coliban susţine că neregulile ce ar fi fost găsite de Curtea de Conturi la FC Braşov sunt "minciuni" şi "calomnii"

G.D.
Miscellanea / 5 august

Primarul Coliban susţine că neregulile ce ar fi fost găsite de Curtea de Conturi la FC Braşov sunt "minciuni" şi "calomnii"

Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, le-a transmis, astăzi, consilierilor care i-au cerut raportul Curţii de Conturi ce cuprinde concluziile verificărilor la FC Braşov, că solicitarea lor este ilegală, iar afirmaţiile potrivit cărora instituţia de control ar fi stabilit un prejudiciu sunt "minciuni", notează Agerpres.

Totodată, edilul a declarat că informaţiile apărute în presă pe această temă "sunt calomnii" şi îşi rezervă dreptul de a-i da în judecată pe toţi cei care le răspândesc.

"Ştirea şi toate mesajele pe care le rostogoliţi au la bază o minciună. În raportul Curţii de Conturi nu este cuantificat niciun prejudiciu de 3,5 milioane de lei aşa cum susţineţi. Pe de altă parte, ceea ce îmi cereţi trebuie să aibă la bază respectarea legii şi nu este prima dată când reprezentanţi ai partidul dumneavoastră vin cu solicitări care încalcă legea", i-a replicat Coliban consilierului PSD Alexandra Crivineanu, care i-a adresat astăzi, în şedinţa de îndată a Consiliului Local Braşov, solicitarea de a transmite tuturor forului deliberativ raportul menţionat.

Coliban le-a spus consilierilor că nu le poate da raportul pentru că, deocamdată, acesta nu este public şi că legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi îi interzice să facă acest lucru până când nu se termină perioada de contestaţii.

"Suntem în 15 zile prevăzute pentru formularea şi transmiterea de obiecţiuni. Pasul următor este emiterea deciziei de către Camera de Conturi Braşov, după care avem 30 de zile calendaristice pentru eventuale acţiuni de a contestata referitoare la acele lucruri cuprinse în decizie. Prin urmare, ceea ce îmi cereţi să fac public - şi anume un document care nu este public - încalcă prevederile legale. De asemenea, datele sau informaţiile apărute în public sunt calomnii şi îmi rezerv dreptul de a acţiona în instanţă pe toţi cei care le răspândesc", a afirmat primarul USR.

Conform unei surse citate de un ziar local din Braşov, controlorii Camerei de Conturi ar fi descoperit mai multe nereguli privind finanţarea acordată FC Braşov de la bugetul local şi vorbesc de un prejudiciu de 3,5 milioane de lei cauzat acestuia. De asemenea, conform aceloraşi surse, auditorii ar fi constatat că edilul USR se află în stare de incompatibilitate, fiind în acelaşi timp membru fondator al Asociaţiei FC Braşov Steagu Renaşte şi iniţiator al proiectelor de HCL prin care acesta a primit alocări de sume de la bugetul local.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NU PREA CRED!

    In BRASOV prea MULTE TUNURI departe de "ochii lumii" au fost date! 

    sa mai "verifice" odata un "audit" extern! daca curtea de conturi se "inseala" dupa spusele "domnului". 

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro