Pro TV a reziliat contractul cu agenţia Mediafax

E.D.
Media-Advertising / 24 aprilie 2015

Pro TV a reziliat contractul cu agenţia Mediafax

Televiziunea Pro TV a decis să rezilieze contractul cu agenţia de ştiri Mediafax, deţinută de Adrian Sârbu, contractul dintre cele două entităţi urmând să expire la sfârşitul lunii.

Această decizie marchează o premieră în colaborarea dintre Pro TV şi Mediafax, fiind prima dată în cei 23 de funcţionare a televiziunii când nu mai are contract cu agenţia de ştiri.

Postul TV a înştiinţat deja agenţia Mediafax că reziliază contractul prin care beneficia de fluxurile de ştiri, iar luna aceasta este ultima în care cele două mai colaborează.

Ştirile Pro TV nu au mai menţionat aseară, la finalul programului, că "folosesc serviciile Mediafax". Ieri, pe genericul de final a apărut că "Ştirile Pro TV folosesc serviciile agenţiei Agerpres".

Televiziunea Pro TV a fost fondată de Adrian Sârbu, iar agenţia de ştiri Mediafax a fost înfiinţată tot de omul de afaceri, la începutul anilor 90.

Din iulie 2009, CME a cumpărat integral de la Adrian Sârbu divizia MediaPro Entertainment din grupul Media Pro, adică afacerile de producţie TV şi de cinema, din care face parte Pro TV.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb