Procurorii bulgari anchetează contractul de gaze dintre Bulgargaz şi compania turcă Botas

A.B.
Internaţional / 9 iulie 2025

Procurorii bulgari anchetează contractul de gaze dintre Bulgargaz şi compania turcă Botas

Procuratura din Sofia a anunţat miercuri că investighează contractul de furnizare de gaze naturale semnat în 2023 între compania de stat bulgară Bulgargaz şi compania turcă Botas, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează. În cadrul anchetei, a fost percheziţionată locuinţa fostului ministru al Energiei din Bulgaria.

Acordul semnat pe 13 ani le permitea bulgarilor să utilizeze terminalele de gaze lichefiate din Turcia pentru importuri maritime, gazele urmând a fi transportate în Bulgaria prin reţeaua de conducte a Botas. Însă, potrivit actualului ministru al Energiei, Zhecho Stankov, înţelegerea a generat datorii importante pentru Bulgargaz, care a plătit circa 600 de milioane de leva (aproximativ 359 milioane de dolari) pentru capacităţi neutilizate.

„În prezent, se desfăşoară acţiuni procedurale şi investigative pentru a colecta şi verifica dovezile”, a transmis Procuratura din Sofia, precizând că ancheta vizează modul în care a fost încheiat contractul şi posibilele daune aduse statului.

Fostul ministru Rosen Hristov, cel care a negociat şi semnat acordul cu Botas, a confirmat pentru presa locală că locuinţa sa a fost percheziţionată şi că procurorii i-au confiscat telefonul şi laptopul. Într-un comunicat, el a respins acuzaţiile şi a declarat că ancheta are motivaţie politică, conform sursei citate.

Contractul cu Botas a fost parte a eforturilor Bulgariei de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, după ce, până în 2022, importurile din Rusia reprezentau întreaga sa sursă de aprovizionare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb