Profitul "Broker" Cluj a scăzut cu 87%

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 august 2008

Societatea de Servicii de Investiţii Financiare "Broker" Cluj (SSIF Broker Cluj) a obţinut în primul semestru un profit net de 2,262 milioane de lei, în scădere cu 87,2% faţă de prima jumătate a anului trecut, a anunţat vineri societatea.

Performanţele financiare au fost sub nivelul aşteptărilor stabilite la începutul anului, potrivit raportului societăţii. "Diminuarea rulajelor şi a valorii tranzacţiilor în primele 6 luni la nivelul Bursei de Valori Bucureşti şi conjunctura de piaţă nefavorabilă caracterizată de scăderi generalizate pentru majoritatea companiilor cotate au fost factorii determinanţi în scăderea în volum a activităţii şi a serviciilor de intermediere prestate, precum şi imposibilitatea fructificării unor poziţii din cadrul portofoliului propriu de active financiare", mai precizează raportul "Broker".

Valoarea totală a activului a depăşit nivelul de 175,4 milioane de lei, în scădere cu 4,5% faţă de valoarea de la începutul anului şi în creştere cu 26,5% faţă de 30 iunie 2007. Imobilizările financiare au crescut cu 4,9%, iar valoarea bilanţieră a investiţiilor financiare pe termen scurt a ajuns la finele primului semestru la 108,9 milioane lei, în creştere cu 16,1 % faţă de începutul anului.

Datoriile totale ale societăţii s-au diminuat cu 39,1 % în prima jumătate a anului, ponderea lor în pasivul bilanţier fiind de 8,92%. În acelaşi timp, capitalurile proprii au crescut cu 1,3%, fiind în sumă de peste 159,7 milioane lei şi deţinând o pondere de peste 82,5% din pasiv.

În urma celor două operaţiuni de majorare a capitalului, realizate în primul semestru, capitalul social al companiei a crescut la 144.735.840,50 lei. Cifra de afaceri a firmei de brokeraj, reprezentată de veniturile din serviciile de intermediere financiară (în special comisioanele aferente tranzacţiilor la Bursă) s-a diminuat cu 36% în primul semestru, la 6,05 milioane lei (1,65 milioane euro).

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb