Propuneri legislative de la Bruxelles pentru tranzacţiile cu derivate

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 septembrie 2010

Comisia Europeană a prezentat, ieri, propuneri legislative pentru o mai bună reglementare a tranzacţiilor cu produse derivate şi a vânzărilor în lipsă (short-sales).

Autorităţile de la Bruxelles propun îmbunătăţirea transparenţei şi securităţii tranzacţiilor cu produse derivate în cadrul Uniunii Europene. Astfel, Comisia vrea ca cei care recurg la vânzări de acţiuni şi obligaţiuni de stat în lipsă să dea informaţii asupra tranzacţiilor şi să furnizeze garanţii că vor putea livra acţiunile pe care le-au propus. Amintim că vânzarea în lipsă le permite operatorilor să transfere titluri pe care nu le au în posesie, în speranţa că le vor răscumpăra mai târziu, la un preţ mai mic.

Propunerea privind short-selling-ul le cere traderilor să notifice autorităţile de reglementare în legătură cu orice poziţie short care depăşeşte 0,2% din capitalul emis, respectiv să înştiinţeze piaţa cu privire la poziţiile care depăşesc 0,5% din acest capital.

Pe de altă parte, Comisia intenţionează să oblige ca cea mai mare parte a produselor OTC să treacă pe la casele de clearing centrale, care să asigure buna derulare a operaţiunilor.

Propunerea UE privind clearing-ul produselor derivate este parte a unui pachet de legi menite să consolideze reglementările în materie după criza financiară care a afectat întreaga lume.

"Pe pieţele cu probleme, vânzările short pot amplifica declinul preţurilor, generând dezordine şi riscuri sistemice", a declarat Michel Barnier, comisarul european pentru servicii financiare. Oficialul european a subliniat: "Nicio piaţă financiară nu-şi poate permite să rămână un teritoriu precum Vestul Sălbatic. Derivatele OTC au un impact major asupra economiei reale, de la ipoteci până la preţurile alimentelor".

Pieţele derivatelor au crescut rapid în ultimii ani, fiind foarte puţin controlate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb