Provident Financial a dat împrumuturi de 42 milioane euro în 2008, de 3,5 ori mai mult ca în 2007

F. A.
Bănci-Asigurări / 4 martie 2009

Provident Financial România a acordat anul trecut credite de peste 42 milioane euro, de 3,5 ori mai mult decât în 2007, pe fondul creşterii de 2,5 ori a numărului de clienţi, potrivit datelor financiare publicate azi de companie.

Compania de credite de consum, care a introdus împrumutul la domiciliu în România, avea la sfârşitul anului trecut 85.000 de clienţi, în creştere de la 33.000 de clienţi în decembrie 2007.

Veniturile înregistrate de companie în 2008 au sporit de 3,9 ori până la 19,5 milioane euro, de la 5 milioane euro în 2007.

Investiţiile realizate de Provident Financial România pentru dezvoltarea infrastructurii şi extinderea operaţiunilor în oraşe noi au depăşit anul trecut 19 milioane euro.

"În 2008, am deschis nouă sucursale noi, astfel încât infrastructura noastră teritorială are acum 16 sucursale şi puncte de lucru în alte 25 de oraşe", a declarat directorul general al Provident Financial România, Russell Johnsen.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb