PSD a înaintat Consiliului Legislativ propunerea de modificare

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 9 septembrie 2008

Partidul Social Democrat (PSD) a trimis, ieri, Consiliului Legislativ, propunerea de modificare a Constituţiei.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că documentul a fost semnat de 39 de senatori social-democraţi şi con­servatori.

Domnia sa a explicat: "În acest proiect, ne referim la două domenii importante care ţin de reforma sistemului judiciar şi de funcţionare a statului de drept. Dorim să eliminăm dis­funcţiile care au generat atâtea probleme şi interpretări în societatea românească".

Proiectul PSD de modificare a Constituţiei vizează desemnarea procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu de către ministrul Justiţiei aşa cum este în prezent, precum şi eliminarea imunităţii totale a demnitarilor.

"Este timpul ca societatea să aibă o abordare echilibrată şi ca toţi oamenii să fie egali în faţa legii", a mai spus Diaconescu.

Potrivit lui Diaconescu, în afara obligaţiei votului, demnitarii vor avea aceeaşi res­ponsabilitate în faţa cetăţenilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb