RADU CRĂCIUN, DIRECTOR GENERAL BCR PENSII:"Nu cred că vom avea listări spectaculoase anul acesta"

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie

"Nu cred că vom avea listări spectaculoase anul acesta"

În mod realist nu vor exista listări spectaculoase la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în acest an, a declarat, ieri, Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România şi directorul general al BCR Pensii, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a mai afirmat că este nevoie de mai multe companii pe bursa locală, altfel fondurile de pensii private vor fi obligate să se uite spre alte pieţe în care să investească.

Crăciun a afirmat: "Pentru anul aces­ta, realist vorbind, nu cred că vom avea listări foarte spectaculoase. Marile listări necesită timp şi în cazul în care vom avea... Să ne gândim la Hidroelectrica, toată lumea visează la Hidroelectrica. În cazul în care vom avea în primul rând o decizie a Consiliului de Administraţie pentru listarea Hidroelectrica, de la acel moment vor mai fi necesare câteva luni bune ca ea să se lis­teze. Deci sunt un pic sceptic că vom vedea mari listări. Îmi doresc să văd decizia luată pentru mari listări, dar chiar dacă deciziile vor fi luate anul acesta aş fi plăcut surprins să le văd finalizate până la sfârşitul anului. Listări probabil că vor fi mai degrabă de dimensiune medie, venind mai ales din sectorul privat, întreprinderi de dimensiune medie sau mică. (...) Dar trebuie să punem bazele unor listări mari şi de mare succes în 2021, la începutul lui 2021".

Directorul BCR Pensii a amintit că fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung, cumpărători care nu tranzacţionează foarte activ acţiunile din portofoliu.

"Merită amintit aici faptul că fondurile de pensii private, mai ales cele de Pilon II, cresc într-un ritm susţinut şi practic Bursa dacă nu va creşte şi ea la rândul ei în acelaşi ritm susţinut, în esenţă vor exista două consecinţe, nu neapărat foarte bune: pe de o parte lichiditatea Bursei nu va face decât să scadă, deci practic nu prea se va tranzacţiona pe Bursa de Valori Bucureşti - după cum ştiţi lichiditatea este un criteriu important al atractivităţii unei pieţe de capital. Dar listări puţine, bani mulţi la cumpărare... asta va duce în final la un blocaj pentru că fondurile de pensii private, fiind un investitor pe termen lung, cumpără ca să păstreze, nu tranzacţionează foarte activ acţiunile. În acelaşi timp, confruntate cu o astfel de situaţie, fondurile de pensii private vor fi obligate să se uite şi spre alte pieţe de capital, ceea ce ar fi păcat pentru că până la urmă ideea este ca banii din fondurile de pensii private din România să susţină în primul rând economia românească", a mai spus Radu Crăciun.

Acesta a adăugat: "Mă aştept ca zona de private-equity, investiţii în fonduri sau emitenţi care nu sunt listaţi, să fie o zonă la care fondurile de pensii să se uite. Fiecare va decide dacă doreşte sau nu să investească, dar este o sursă de diversificare către sectoare economice pe care nu le vedem listate la bursă şi este un lucru care cred că va fi interesant de urmărit în continuare, de văzut care fonduri de pensii private vor face acest pas către zona de private-equity".

Mai mulţi oficiali ai Guvernului şi ai autorităţilor publice au afirmat în ultima perioadă că doresc listarea la bursă a mai multor companii, cu menţiunea că statul va rămâne acţionar majoritar. Ieri, de exemplu, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a afirmat într-o conferinţă de presă prilejuită de aniversarea a 10 ani de la listarea la BVB a Fondului Proprietatea (FP), că autorităţile se vor strădui să accelereze listarea Hidroelectrica.

"Aşteptăm cu toţii să vedem fluxuri mai mari de capital, ceea ce se poate traduce şi în valori mai bune. Desigur, trebuie să ajutăm atragerea fluxurilor de capital dacă vom creşte şi oferta. Şi aici, desigur, ne vom strădui cu toţii să accelerăm listarea Hidroelectrica şi posibil şi a altor companii unde statul are o prezenţă majoritară şi care vrea să rămână majoritară. Când a pornit Fondul Proprietatea exista o doză de scepticism. Îmi aduc aminte că şeful meu de la vremea respectivă era sceptic privind această metodă de a compensa foştii proprietari, de a-i despăgubi pe oameni. Ce am înţeles din aceşti ani este că principalul beneficiu pe care l-a adus Fondul Proprietatea în economie a venit din partea guvernanţei economice. Aici, Fondul a fost foarte util pentru noi ca instituţie şi pentru economia României, în general, pentru că a îmbunătăţit transparenţa, regulile de funcţionare în instituţiile de stat au redus dimensiunea numitor practici din companiile de stat şi ne-a ajutat uneori să nu aruncăm bani pe apa sâmbetei prin programe scumpe de restructurare. Dacă pui mai mulţi bani în ceva ce merge prost nu o să poată să meargă bine, ci doar vei reuşi să pierzi mai mulţi bani", a precizat ieri Chiriţoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro