RASDAQ Tranzacţii de peste 20 de milioane de dolari pe Rasdaq

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 decembrie 2005

Tranzacţiile speciale au reprezentat peste 70% din rulajul total de pe Rasdaq

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate vineri pe piaţa Ras-daq a însumat peste 62,7 milioane de RON, respectiv circa 20 de milioane de dolari. Indicii bursieri au înregistrat variaţii pozitive, astfel că RAQ-I a cres-cut cu 11,62% în timp ce ceilalţi indici s-au apreciat, cu 4,26% indicele RADQ-II şi 3,09% indicele Rasdaq Compozit. Au fost efectuate mai multe tranzacţii speciale pe parcursul zilei, însumînd peste 45 de milioane de RON.

La prima categorie, cel mai tranzacţionat emitent a fost "Electromagnetica" Bucureşti, cu un rulaj de peste 257.000 de RON. Lichiditatea a fost bună, realizîndu-se 9 tranzacţii, cu 527.000 de titluri ale companiei. Preţul la finalul sesiunii bursiere a fost de 0,4890 RON/acţiune, în creştere cu 8,42% comparativ cu cel din ziua anterioară.

La categoria a doua, s-a detaşat ca valoare transferată "Asigurarea Românească - Asirom", cu peste 800.000 de RON dintr-un total de 853.000 de RON. Cu titlurile companiei de asigurări a fost realizată şi o tranzacţie specială, la preţul de 0,4950 ERON/acţiune, tranzacţionîndu-se peste 60 de milioane de acţiuni, în sumă de aproximativ 30 de milioane de RON. Preţul la finalul zilei de tranzacţionare a fost cel maxim al zilei, de 0,68 RON/acţiune, în creştere cu 10,56% comparativ cu cel anterior.

La aceeaşi categorie, pe locul doi în topul valorii transferate se situează companie "Romcarbon" Buzău, cu peste 22.000 de RON. Cotaţia titlurilor a înregis-trat o apreciere ieri cu 7,70% pînă la nivelul de 7,5 RON/ acţiune.

La aceeaşi categorie, cu 565.000 de acţiuni "Comvex" Constanţa a fost efectuată o tranzacţie specială, în sumă de 10,7 milioane de RON.

Preţul la închiderea zilei pentru acţiunile CMVX a fost de 23 RON/acţiune, acelaşi ca cel din ziua anterioară.

Valoarea totală tranzacţionată la categoria a doua a fost de peste 8,5 milioane de RON, respectiv circa 12% din totalul pieţei Rasdaq. Cel mai mare rulaj, de aproximativ 3,5 milioane de RON, la această categorie a fost efectuat cu acţiunile companiei "Titan" Bucureşti. Cursul titlurilor la finalul şedinţei bursiere a fost de 1,51 RON/acţiune, în creştere cu 12,66% faţă de cel precedent.

O lichiditate crescută au avut-o şi titlurile companiei de asigurare- reasigurare "Ardaf", Cluj, realizîndu-se 12 tranzacţii, cu 776.000 titluri, însumînd cu puţin peste 200.000 de RON. Nu a lipsit nici tranzacţia specială cu acţiunile "Ardaf". Astfel, 1,6 milioane de titluri ARDF au fost transferate la preţul de 0,28 RON/acţiune. Preţul la închiderea zilei de tranzacţionare a fost de 0,2810 RON/acţiune, în creştere uşoară cu 0,35% faţă de cel anterior.

Prin două tranzacţii speciale au fost transferate 27.000 de acţiuni "Argos" Cluj, la preţul de 29 RON/titlu. Pe piaţa Regular, au fost perfectate doar 3 trans-feruri, iar preţul de închidere a fost de 25 RON/acţiune, acelaşi ca cel din ziua anterioară.

Cotaţia acţiunilor "Fondului Oamenilor de Afaceri" s-a apreciat vineri cu 20% pînă la nivelul de închidere de 4,34 RON/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb