Ratingul Irlandei, redus cu cinci trepte de către "Moody"s"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 decembrie 2010

Ratingul Irlandei a ajuns la un nivel similar cu cel al Rusiei şi Lituaniei.

Ratingul Irlandei a ajuns la un nivel similar cu cel al Rusiei şi Lituaniei.

Agenţia de evaluare financiară "Moody"s Investors Service" a retrogradat, vineri, cu cinci trepte, la "Baa1" de la "Aa2", ratingul pentru obligaţiunile guvernamentale în valută şi monedă locale emise de Irlanda, din cauza pierderilor din sistemul bancar, a creşterii incertitudinilor cu privire la perspectivele economice ale ţării, respectiv a deteriorării forţei financiare a statului.

Perspectiva asociată ratingului "Baa1" este negativă, astfel că "Moody"s" ar putea retrograda, din nou, calificativul Irlandei.

Dietmar Hornung, analist "Moody"s", afirmă: "Credibilitatea suverană a Irlandei a avut de suferit de pe urma impactului pierderilor băncilor asupra bilanţului contabil al guvernului. Un alt factor care a influenţat decizia de rating este incertitudinea crescută faţă de perspectivele economiei irlandeze, ca urmare a crizei severe din sectoarele serviciilor financiare şi imobiliare, precum şi a contracţiei creditului privat".

Potrivit afirmaţiilor lui Hornung, intenţia guvernului de a reduce cheltuielile cu 15 miliarde euro în următorii patru ani, pentru reducerea deficitului bugetar la 3% din PIB, are un impact considerabil asupra perspectivelor de relansare a Irlandei.

"Moody"s" consideră că situaţia financiară a guvernului irlandez s-a deteriorat semnificativ şi aşteaptă ca nivelul de îndatorare al ţării să crească până la 120% în 2013, de la 66% în 2009. Agenţia avertizează că, în cazul în care capacitatea de ajustare a Irlandei se va dovedi insuficientă pentru stabilizarea indicatorilor de îndatorare în viitorul apropiat, va urma o nouă retrogradare.

Amintim că parlamentarii irlanezi au votat, în 15 decembrie, în favoarea unui pachet de sprijin în sumă de 85 miliarde euro de la guvernele europene şi Fondul Monetar Internaţional, menit să stabilizeze finanţele ţării. Conform "Moody"s", încrederea în băncile din Irlanda s-a "evaporat" ca urmare a cursei pentru pachetul de salvare.

Guvernul irlandez s-a angajat să injecteze aproximativ 50 de miliarde euro în sectorul bancar, adică aproape 32% din PIB.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb