Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

Războiul pentru America începe miercuri

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

 Cornel Codiţă

Azi e vineri, deci, a început! Despre război este vorba, nu mai încape nici o îndoială. Întregul proces politic prin care americanii vor decide cine va fi viitorul lor Preşedinte în 2020 s-a aşezat ferm pe terenul înfruntării fără limite, graniţe şi reguli dintre două tabere, republicani şi democraţi. În spatele culorilor politice, împărţită de tranşee şi redute inexpugnabile, stă întreaga societatea americană, masiv fracturată. Două "sub-continente sociale" împinse fiecare la cîte unul dintre polii axei politice, hotărîte să nu mai comunice între ele, să se dispreţuiască, să se urască şi să se lupte pe viaţă şi pe moarte, cu toate şi cu orice mijloace, pentru a cîştiga viitoarea Casă Albă.

Tonul pentru această înfruntare a fost dat de actuala Administraţie Trump. Dar, una este să dai tonul şi alta să ai confirmarea oficială a declanşării ostilităţilor. Aceasta a venit de la majoritatea democrată, odată cu decizia deschiderii anchetei oficiale a Camerei Reprezentanţilor asupra actualului deţinător al mandatului Prezidenţial. Ancheta trebuie să răspundă, cu date şi probe irefutabile juridic, la o singură întrebare: dacă prin oricare dintre acţiunile sale Preşedintele Trump a obstrucţionat sau a încălcat legea, a pus în pericol sau a compromis interese fundamentale ale Statelor Unite, cum sunt cele de securitate internă şi internaţioanlă, dacă a creat prejudicii pentru credibilitatea şi statutul SUA în relaţiile cu alte state. Punctul de plecare al anchetei este o "banală" convorbire telefonică purtată de Trump, de la Casa Albă, cu Preşedintele Ucrainei, Zelensky. Nu înainte, însă, de a "bloca temporar", cu doar cîteva zile înainte, un ajutor militar pentru Ucraina, hotărît de Congres, în valoare de vreo 400 de milioane de dolari. O sumă cu impact major asupra capacităţilor operaţionale ale Ucrainei, în măsură să dea o anumită greutate cererilor venite de la celălalt capăt al firului de către deţinătorul cheilor Casei Albe. Nu orice cerere, ci una care insista asupra cooperării autorităţilor de la Kiev cu Procurorul General al SUA în aprofundarea şi lămurirea unor posibile aspecte infracţionale în activităţile din Ucraina ale fiului fostului vice-preşedinte al SUA, Joe Biden, redutabil contra-candidat democrat al lui Trump în cursa pentru Casa Albă 2020.

De aici încolo, trebuie să vorbim un pic despre "Strategie". În orice război, condiţiile şi variabilele strategice sunt relativ puţine, dar de cele mai multe ori hotărîtoare pentru rezultatul final, victorie sau înfrîngere. Iar dintre aceste variabile, de departe, cine şi cînd declanşează ostilităţile reprezintă puncte cu valoare determinantă. Din această perspectivă, două observaţii se impun. Prima ne atrage atenţia asupra faptului că, dintre toate situaţiile pe care le-a avut pînă acum pe masă, de la posibilele încălcări ale legilor privind fondurile de campanie sau declarea propriilor venituri, pînă la constatările şi concluziile celebrului Raport Mueller privind relaţiile cu Rusia ale echipei de campanie Trump şi, ulterior, modul în care Administraţia Trump a acţionat pentru a bloca sau deraia ancheta Procurorului independent pe această temă, democraţii s-au oprit asupra unui punct de plecare care nu a fost ales de ei, ci oferit indirect de Preşedinte, printr-un "om al sistemului". Cineva din interior a semnalat, pe cale ierarhică, conţinutul "problematic" al respectivei convorbiri, iar ulterior, şefii săi au vărsat tema pe masa Congresului. Este acesta un punct de plecare care favorizează mai mult tabăra democraţilor sau pe cea a republicanilor? După viteza şi uşurinţa cu care Trump s-a grăbit să declasifice transcriptul acelei convorbiri, s-ar putea spune că republicanii sunt net favorizaţi. Alegerea "sectorului de ofensivă" pare mai degrabă un fel de cal troian oferit de Trump adversarilor săi democraţi.

A doua observaţie este legată de momentul ales pentru declanşarea "războiului". Exact ca şi în cazul punctului de plecare, acesta a fost stabilit de republicani, iar nu de către democraţi. Şi, a fost astfel stabilit încît să favorizeze la maxim campania electorală a Preşedintelui Trump. Decizia Camerei Reprezentanţilor de a declanşa ancheta care ar putea duce la o posibilă revocare a actualului mandat Prezidenţial nu are prea multe şanse să se încheie înainte de procesul electoral pentru 2020. În plus, are un efect sigur, favorabil 100% pentru echipa Trump. Îl aşază ferm şi neechivoc în postura de "victimă", iar pe adversarii săi democraţi în postura de "călăi obtuzi, iraţionali şi nemiloşi". În plus, decizia de angajare fie şi a elementelor iniţiale ale procedurii de impeachment, elimină forţat din viitoarele dezbateri electorale, aproape total, orice alt subiect care i-ar fi putut fi defavorabil actualului Preşedinte, Trump. Tema campaniei a fost aleasă, deci, de către tabăra Trump şi îi este net favorabilă!!

Altfel spus, deşi încă nici nu a început bine, în războiul "Trump vs. Adversarii lui Trump", scorul este deja 2-0 pentru candidatul republicanilor. Un avantaj care, în eventualitatea eşuării procedurii de impeachment, s-ar putea dovedi decisiv.

Opinia Cititorului ( 7 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Reconectarea la stratul cauzal al celor două tabere politice, trezirea conștiinței lui Trump, hrana spirituala a celor doua sub-continente sociale sunt primordiale pentru evoluția socială a Americii și a lumii ca un intreg.

    Vederea luminii presupune unirea: 

    „Vederea luminii e unire, iar unirea cu lumina e vedere. Dacă se realizează când încetează toate lucrările mintale, sigur că se realizează prin Duhul. În lumină fiind cel ce vede, priveşte lumina. Ieşind din toate celelalte, el devine întreg lumină şi se face asemenea cu ceea ce vede, mai bine zis se uneşte neamestecat cu aceea, fiind lumină şi văzând lumină prin lumină. Privindu-se pe sine, vede lumină; uitându-se la ceea ce priveşte, vede lumină; puterea prin care vede e şi ea lumină. Aceasta este unirea, că toate acelea sunt una, încât nu se mai poate distinge cel ce vede, de ce vede şi prin ce vede, ci numai că totul este o lumină, deosebită de cele create.” 

    Pr. Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 58. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Dialectica în filozofia fizicii (Bohr, Heisenberg) este înţeleasă ca expresie a ideii de complementaritate;

      Extrapolâ nd, cunoaşterea umană este limitată structural. Dar, existenţa acestei limite interne procesului de cunoaştere nu reprezintă o închidere. Dimpotrivă, înseamnă o deschidere către alte forme de cunoaştere. Astfel se realizează o complementaritate între diverse tipuri de cunoaştere.

      Principiul complementarităţii din fizica cuantică reliefează legătura strânsă dintre subiectul cunoscător şi obiectul de cunoscut. În fizica clasică există o exterioritate între subiectul înţeles ca observator (spectator neimplicat) şi obiectul cunoscut. În felul acesta s-a dezvoltat în modernitate o filosofie care postula separaţia dintre res cogitans şi res extensa. Relaţionarea spiritului cu materia (existentă în fizica cuantică) permite o viziune unitară asupra realităţii, depăşind o gândire dualistă. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

      Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

      Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ontologia cuantică permite inserarea conştiinţei în descrierea naturii făcută de savant. Astfel este posibilă interconectarea minţii şi conştiinţei cu materia. Astfel raţiunea umană poate sesiza raţionalitatea universului într-o perspectivă coerentă şi integrativă, regăsindu-se unitatea profundă a lumii. Concepţia cuantică este dinamică, fiecare eveniment cuantic de tip Heisenberg actualizând caracteristici ale unei potenţialităţi date. Dar schimbarea produsă de un eveniment influenţează ansamblul întregului sistem. În acest sistem este implicat şi omul. Această complementaritate dintre subiect şi obiect, dintre materie şi spirit, dintre aspectul ondulatoriu şi cel corpuscular favorizează o epistemologie dinamică şi deschisă dialogului. Nici o teorie construită nu poate avea pretenţia absolutismului exclusiv.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Doua concepte ar trebui aprofundate de catre cele doua sub-continenete neconectate din America:.complementaritate si interconectivitate

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Lumea paraziților. a microbilor și a bacteriilor este mult mai inteligenta decat comunitatea umană deconectată de la sursa. Ei sunt uniti in colonii planetare, comunica intre ei. Se hrănesc cu energie negativă. De aceea e necesar sa ne unim in bine, in energie umană pozitivă pentru a putea scăpa de ei. Doar acest tip de energie vitală,de calitate care stimulează un sistem puternic imunitar ii poate ucide..Avem de ales intre a fi parazitati total sau a scapa specia umana prin iubire, unitate si voie buna. Dacă radem și suntem fericiti ucidem milioane de bacterii si microbi!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Este momentul pentru cooperarea grupului in folosul celorlalți.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS