Aproape 15.000 de bucureşteni care au depus cereri pentru a primi terenurile aferente locuinţelor lor aşteaptă de ani de zile ca autorităţile să le soluţioneze dosarele, afirmă avocatul Răzvan Popescu, specialist în materia legilor de fond funciar. Potrivit acestuia, întârzierile se datorează atât birocraţiei, cât şi lipsei unui termen legal de soluţionare prevăzut de Legea nr. 87/2020, care reglementează acest drept de proprietate.
„Sunt mii de cazuri în care oamenii care au depus cereri ca să primească bucăţica lor de curte la care au dreptul prin lege aşteaptă cu anii fără să primească un răspuns de la autorităţi. În principal, din cauza numărului prea mic de angajaţi ai instituţiilor competente şi a întârzierilor cu care vin răspunsurile de la diverse autorităţi ale statului care trebuie să îşi dea avizul. Dar şi a faptului că actele normative care reglementează acest drept de proprietate, precum Legea nr. 87/2020, nu prevăd şi un termen limită de soluţionare a cererilor. Ca urmare, numărul lor creşte mai repede decât cel al cazurilor soluţionate, iar unii solicitanţi aşteaptă şi de cinci ani fără să primească nicio decizie”, a explicat avocatul Răzvan Popescu.
El arată că de acest drept pot beneficia proprietarii caselor construite înainte de 1 ianuarie 1990, precum şi cei care au achiziţionat imobile în baza Legii nr. 112/1995, respectiv moştenitorii acestora. Procedura prevede depunerea unei cereri de constituire a dreptului de proprietate privată la primăria de sector, împreună cu documentele care atestă calitatea de proprietar al construcţiei şi înscrierea acesteia în registrele agricole şi fiscale.
Decizia finală este emisă de prefect, însă în practică această etapă întârzie adesea ani de zile. „Apelarea la instanţele de judecată pentru a putea beneficia de constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente unei locuinţe este justificată în două cazuri. Primul, atunci când autorităţile emit o decizie nefavorabilă, care poate fi contestată direct la tribunal. Al doilea, atunci când vorbim de un refuz tacit al autorităţilor respective, adică după expirarea unui termen rezonabil de la depunerea cererii, ceea ce ar însemna unul, doi ani, fără primirea niciunui răspuns din partea lor”, a precizat avocatul.
Răzvan Popescu subliniază că mulţi proprietari nu cunosc prevederile Legii nr. 87/2020, ceea ce explică numărul redus de procese, deşi rata de succes în instanţă este ridicată atunci când dosarele sunt corect întocmite.




















































Opinia Cititorului