RBS vrea să se retragă din 36 de ţări, începând cu cele asiatice

F. A.
Bănci-Asigurări / 6 martie 2009

Grupul financiar Royal Bank of Scotland (RBS) îşi restrânge activităţile la afacerea sa principală şi vrea să se retragă din 36 de ţări, dar desfacerea unei decade de tranzacţii în context de criză financiară va fi un proces îndelungat, relatează Reuters.

Afacerile din sectorul de retail şi de bancă comercială din ţările asiatice precum India, Pakistan, Indonezia şi Taiwan sunt cele care ar putea trezi cel mai mult interes.

HSBC, Standard Chartered şi Australia and New Zealand Banking Group iau în considerare posibilitatea de a face oferte pentru activele asiatice, potrivit declaraţiilor făcute pentru Reuters de o serie de surse avizate.

"Cumpărătorii sunt puţini şi speriaţi", a declarat un bancher. "Este de ajuns o simplă sugestie că ar putea supraplăti pentru o achiziţie şi acţiunile cad", a adăugat bancherul citat.

RBS a scos la vânzare şi o serie de subsidiare din Europa Centrală şi de Est şi a indicat că anumite părţi ale băncii americane Charter One vor fi îndepărtate, dar că ar putea fi nevoie de vremuri mai liniştite pentru a trezi interesul cuiva.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb