Regina Elisabeta a II-a celebrează în cadru restrâns aniversarea ascensiunii sale la tron

G.U.
Miscellanea / 6 februarie 2021

Regina Elisabeta a II-a celebrează în cadru restrâns aniversarea ascensiunii sale la tron

Regina Elisabeta a II-a a celebrat astăzi împlinirea a 69 de ani de la ascensiunea sa la tronul Marii Britanii, în intimitate, la Castelul Windsor, din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA, conform Agerpres.

"În această zi din 1952, regina a urcat pe tron după moartea tatălui său, regele George al VI-lea", se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al familiei regale.

În ultimele trei decenii, regina s-a deplasat la moşia de la Sandringham din estul Angliei pentru a sărbători Crăciunul împreună cu familia şi apoi obişnuia să rămână pe acel domeniu până la aniversarea de la 6 februarie.

Cu toate acestea, pandemia a perturbat tradiţia, iar regina a petrecut mare parte din această perioadă la Windsor, împreună cu soţul său, prinţul Philip, duce de Edinburgh, şi un grup restrâns din cadrul personalului, informează Agerpres.

Tatăl său, regele George al VI-lea, a decedat la 6 februarie 1953. În acea zi, prinţesa Elisabeta la acea vreme, în vârstă de 25 de ani, se afla la mii de kilometri distanţă, participând la un turneu în ţările din Commonwealth alături de soţul ei, ducele de Edinburgh. Cuplul princiar se afla în Kenya în ziua în care regele a murit în somn, din cauza unui cancer pulmonar, în reşedinţa regală de pe domeniul Sandringham.

Potrivit agenţiei britanice Press Association, va fi acordată o zi liberă în plus în iunie 2022, când regina va sărbători Jubileul de Platină (70 de ani de la urcarea pe tron).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb