Abonament gratuit

Republicanii vor să limiteze puterea lui Donald Trump de a lansa operaţiuni militare împotriva Iranului

I.A.
Internaţional /

Donald Trump

Donald Trump

Senatul american, majoritar republican, va adopta, săptămâna viitoare, o rezoluţie vizând să limiteze puterea lui Donald Trump de a lansa operaţiuni militare împotriva Iranului, cu ajutorul unor senatori republicani, a anunţat iniţiatorul democrat al textului Tim Kaine, relatează AFP.

"Dispunem de-acum de o majoritate, colegi democraţi şi republicani, care va apăra cu forţă principiul potrivt căruia nu trebuie să pornim la război fără un vot al Congresului", a anunţat, marţi, senatorul democrat Tim Kaine, informează News.ro.

Acest vot ar putea avea loc săptămâna viitoare, a mai anunţat el, în pofida faptului că rămâne de stabilit o dată în acest sens, într-un Senat care va fi ocupat atunci cu procesul istoric de destituire al preşedintelui american.

O adoptare a rezoluţiei în Camera superioară ar fi considerată o lovitură aplicată lui Donald Trump, întrucât Senatul este controlat de Partidul său Republican (53-47).

Însă locatarul Casei Albe s-ar opune rezoluţiei prin veto. Înainte de a ajunge pe biroul său, textul este necesar să fie aprobat de Camera reprezentanţilor, majoritar democrată.

Camera inferioară a adoptat de altfel o rezoluţie similară, săptămâna trecută, cu 224 la 194 de voturi, însă, spre deosebire de cea a Senatului, aceasta nu are valoare constrângătoare.

Democraţii şi-au exprimat în mod deschis îngrijorarea faţă de nivelul tensiunilor după un atac american cu dronă în care a fost asasinat puternicul general iranian Qassem Soleimani la 3 ianuarie, la Bagdad, urmat de o ripostă iraniană cu rachete asupra unor baze folosite de armata americană în Irak.

Patru senatori republicani care vor să apere puterea Congresului în faţa Casei Albe s-au raliat rezoluţiei lui Tim Kaine, şi anume Rand Paul, Mike Lee, Todd Young şi Susan Collins. Astfel, rezoluţia ar întruni 51 de voturi.

Însă acest lucru nu prevesteşte o alianţă cu democraţii în procesul destituirii lui Trump, în contextul în care republicanii îl susţin larg pe locatarul Casei Albe în acest dosar.

Textul prezentat de Tim Kaine permite o contracarare a "politicii externe impusive, eratice, egoiste şi adesea iresponsable" a lui Donald trump, a denunţat liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer.

Senatorul republican Mitt Romney, adesea foarte criticat de Trump, a anunţat de această dată că se opune textului, pentru a "nu-l lega de mâini pe preşedinte" în faţa Iranului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

10 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1129
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4883
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3702
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.7021

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie