Retailerii greci cer UE să grăbească introducerea taxei pe coletele ieftine

T.B.
Internaţional / 19 iunie 2025

Retailerii greci cer UE să grăbească introducerea taxei pe coletele ieftine

Retailerii din Grecia solicită Uniunii Europene să devanseze implementarea planului de introducere a unei taxe de manipulare de 2 euro pentru coletele de valoare redusă provenite din afara blocului comunitar, potrivit unei scrisori adresate comisarului european pentru Comerţ, Maros Sefcovic, şi consultate de Reuters, conform cărora precizăm următoarele.

Comisia Europeană a anunţat în luna mai că intenţionează să elimine scutirea de taxe pentru coletele cu o valoare sub 150 de euro şi să introducă această taxă începând din 2028, în contextul unui val tot mai mare de produse cumpărate online din Asia, în special din China.

În scrisoare, preşedintele Confederaţiei Elene a Comerţului, Stavros Kafounis, cere ca măsurile să intre în vigoare cel târziu în 2026, avertizând că piaţa europeană de retail este deja serios afectată de creşterea platformelor gigantice de comerţ electronic din China.

În 2024, autorităţile vamale din UE au procesat aproximativ 4,6 miliarde de colete de mică valoare, 91% dintre acestea provenind din China, o dublare faţă de anul anterior. În Grecia, aproximativ 20% din vânzările din e-commerce se duc către platforme chineze, iar tendinţa este în continuă creştere.

Kafounis subliniază că noua taxă ar contribui la restabilirea unui mediu concurenţial echitabil pe piaţa europeană.

Propunerea Comisiei urmează să fie aprobată de Consiliul UE şi Parlamentul European, iar taxa ar urma să fie plătită de către comercianţii online, nu de către consumatori.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dar grecii,nu cunosc economia de piata ??

    daca esti necompetitiv economic, 

    nu rezolvi nimic prin taxe, 

    marfurile mai ieftine,oricum vor gasi cumparatorii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb