Reuters: Arabia Saudită şi Pakistanul au semnat un pact de apărare reciprocă

I.S.
Internaţional / 18 septembrie, 15:01

Reuters: Arabia Saudită şi Pakistanul au semnat un pact de apărare reciprocă

Arabia Saudită şi Pakistanul, singura ţară musulmană cu arme nucleare, au semnat miercuri seara un pact de apărare reciprocă, consolidând un parteneriat strategic vechi de zeci de ani, într-un context tensionat în Golf, după atacurile Israelului asupra Qatarului care au modificat echilibrul diplomatic regional, transmite Reuters.

Întărirea cooperării militare intervine pe fondul unui scepticism tot mai mare al statelor arabe din Golf faţă de fiabilitatea Statelor Unite ca garant al securităţii. Întrebat dacă Pakistanul va fi obligat să ofere Arabiei Saudite o „umbrelă nucleară”, un oficial saudit de rang înalt a declarat că „este un acord defensiv cuprinzător, care include toate mijloacele militare”.

Pakistanul, care deţine cea mai mare armată din lumea islamică şi arme nucleare, îşi concentrează tradiţional capacităţile împotriva Indiei. Acordul finalizează ani de negocieri, oficialul saudit subliniind că nu reprezintă un răspuns la evenimente specifice, ci o instituţionalizare a cooperării îndelungate dintre cele două ţări.

Contextul regional a fost tensionat după ce Israelul a lansat, pe 9 septembrie, atacuri aeriene asupra capitalei Doha pentru a elimina lideri Hamas implicaţi într-o propunere de încetare a focului în Gaza, mediată de Qatar. Atacurile au enervat monarhiile arabe, care anterior încercau să stabilizeze relaţiile atât cu Iranul, cât şi cu Israelul.

Acordul prevede că orice agresiune împotriva uneia dintre cele două ţări va fi considerată agresiune împotriva ambelor, consolidând astfel alianţa istorică bazată pe credinţa comună, interese strategice şi legături economice. Pakistanul are deja între 1.500 şi 2.000 de militari dislocaţi în Arabia Saudită pentru sprijin operaţional şi instruire, iar Riadul a acordat Islamabadului un împrumut de 3 miliarde de dolari pentru consolidarea rezervelor valutare.

Pactul vine la câteva luni după un conflict scurt între Pakistan şi India, ce ar putea atrage atenţia Delhiului asupra implicaţiilor pentru securitatea şi stabilitatea regională. Oficialii saudiţi au subliniat că relaţia cu India rămâne solidă şi că vor continua să contribuie la pacea regională, într-o zonă unde tensiunile nucleare între Islamabad şi Delhi au fost temperate de doctrina de descurajare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0695
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2820
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8441
Gram de aur (XAU)Gram de aur505.3604

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb