Reuters: Investitori americani vizează un depozit strategic de gaze din Bulgaria, plin cu gaz rusesc

M.P.
Internaţional / 5 august, 08:48

Reuters: Investitori americani vizează un depozit strategic de gaze din Bulgaria, plin cu gaz rusesc

Doi finanţişti americani, cu sprijinul unui fost manager de campanie al preşedintelui american Donald Trump, au abordat autorităţile bulgare pentru a discuta o posibilă investiţie într-un depozit subteran de gaze de stat, umplut în mare parte cu gaz natural rusesc, potrivit a cinci persoane familiarizate cu situaţia, relatează Reuters, de la care precizăm următoarele.

Grupul este condus de Stephen P. Lynch, un finanţist din Florida care a încercat anterior să cumpere o conductă de gaze care leagă Rusia de Germania, împreună cu un alt investitor american, Fei Wang. Cei doi analizează posibilitatea de a participa la un plan guvernamental de zeci de milioane de euro ce urmăreşte dublarea capacităţii unicului depozit subteran de gaze din Bulgaria, cunoscut sub numele de Chiren, au declarat sursele.

Aliat cu Brad Parscale, fost strateg în campaniile lui Trump din 2016 şi 2020, grupul îşi propune să valorifice capacitatea suplimentară de depozitare a gazului la Chiren pentru a transforma Bulgaria într-un hub regional de gaze pentru Europa de Est, potrivit aceloraşi surse.

Un purtător de cuvânt al lui Lynch a refuzat să comenteze pentru acest articol.

Depozitele de gaze sunt active strategice în industrie, permiţând operatorilor să gestioneze variaţiile sezoniere ale cererii şi să speculeze pe fluctuaţiile de preţ - cumpărând gaz când este ieftin şi livrându-l când preţurile cresc.

Cu sau fără investitori americani, Chiren ar putea juca un rol critic în anii următori, pe măsură ce ţări precum Grecia, Serbia, Ungaria şi altele din Europa de Est decid dacă vor continua să importe gaz din Rusia sau vor diversifica sursele, inclusiv din SUA.

Lynch şi Wang urmează să se întâlnească în această săptămână la Sofia cu oficiali guvernamentali pentru a discuta despre obţinerea de date recente despre Chiren şi realizarea unei evaluări, potrivit surselor.

Un consilier al premierului bulgar Rosen Zhelyazkov nu a răspuns întrebărilor privind întâlnirea planificată.

Surse din industrie descriu discuţiile drept exploratorii, subliniind că nu există nicio garanţie că se va ajunge la un acord. De asemenea, afirmă că Parscale are momentan un rol pasiv, dar ar putea intermedia contacte cu companii energetice americane dacă proiectul se va concretiza.

Lynch a provocat controverse în Europa în acest an, când, în contextul unor negocieri între Washington şi Moscova pentru un acord de pace în Ucraina, a încercat să repornească fluxul de gaz rusesc prin conducta Nord Stream către Germania.

Autorităţile germane şi europene s-au opus ferm iniţiativei.

Noul său proiect în Chiren vine într-un context tensionat, în care Comisia Europeană a anunţat că va elimina complet importurile de gaz rusesc după 2027, în timp ce mai multe state est-europene continuă să cumpere gaze din Rusia şi susţin că vor continua s-o facă.

Bulgaria, membră UE şi NATO, joacă un rol esenţial deoarece conducta TurkStream - ultimul gazoduct activ care transportă gaz rusesc către Europa de Est - traversează teritoriul său.

În primăvară, autorităţile bulgare au abordat un grup de investitori americani cu o propunere de a cumpăra o participaţie în secţiunea bulgară a TurkStream, stârnind speculaţii că Sofia ar încerca să „îmbrace în haine americane” gazul rusesc.

Discuţiile nu au avut urmări, dar oficialii bulgari nu au clarificat care a fost scopul acestor propuneri.

Orice capacitate suplimentară la Chiren va fi atractivă atât pentru cei care doresc menţinerea importurilor de gaz rusesc, cât şi pentru cei care vor diversificarea surselor, afirmă Martin Vladimirov, expert în energie la Center for the Study of Democracy (Sofia).

„Bulgaria poate juca un rol esenţial în decuplarea totală a Europei de gazul rusesc - dar doar dacă UE şi Sofia impun mecanisme clare pentru a evita folosirea Chirenului ca instrument de spălare a gazului rusesc prin ţări terţe precum Turcia”, a spus Vladimirov, coautor al unui studiu despre TurkStream.

Wang a declarat că nu a avut nicio implicare în proiectele lui Lynch privind Nord Stream 2, TurkStream şi nu are legături cu Rusia.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze cum se încadrează extinderea Chiren în planurile sale de eliminare a gazului rusesc. Ministrul bulgar al energiei, Zheco Stankov, nu a răspuns solicitărilor Reuters.

Lynch are un lung istoric de afaceri legate de Rusia. În anii 2000, a condus un consorţiu care a cumpărat active ale Yukos Oil. Acum trei ani, a preluat subsidiara elveţiană a Sberbank, cea mai mare bancă rusă, după ce a primit acordul Trezoreriei SUA pentru a achiziţiona un activ sancţionat.

Recent, tentativa sa de a cumpăra Nord Stream 2 (singura conductă funcţională Rusia-Germania rămasă) a provocat reacţii vehemente. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat în mai că va împiedica orice reluare a operaţiunilor prin acea conductă.

Depozitul Chiren a fost construit într-un câmp de gaze epuizat în anii 1970. Planul de 285 milioane de euro pentru dublarea capacităţii sale a fost lansat în 2021, dar suspendat în 2024 din cauza unei anchete a Parchetului European privind posibila utilizare abuzivă a fondurilor UE.

Parchetul nu a comentat asupra stadiului anchetei.

Autorităţile bulgare spun că ar putea lansa o nouă licitaţie pentru lucrările de extindere, în funcţie de rezultatul anchetei.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. De aici ipocrizia si neincrederea popoarelor.

    Pai ori e alb ori e neagra...??

    UE isi rezerva dreptul sa nu comenteze ! Foarte demn 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ...über alles...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb