Ministerul rus al Finanţelor a propus miercuri majorarea cotei de TVA, de la 20%, până la 22% în 2026, pentru a ajuta la finanţarea cheltuielilor militare, în ceea ce ar urma să fie cel de-al patrulea an al războiului din Ucraina, transmite Reuters.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat săptămâna trecută că este deschis la ideea majorării anumitor taxe, pentru a putea finanţa războiul, subliniind că SUA au majorat taxele plătite de persoanele înstărite în timpul războaielor din Coreea şi Vietnam, conform sursei.
Ministerul de Finanţe de la Moscova, care a precizat că majorările de taxe vor fi "destinate în principal finanţării apărării şi securităţii", a transmis într-un comunicat de presă că a propus şi alte majorări de taxe, inclusiv pentru companiile din sectorul jocurilor de noroc, transmite Reuters.
"Prioritatea strategică este acea de a furniza sprijin financiar pentru nevoile de apărare şi securitate ale ţării şi sprijin social pentru familiile celor care participă la operaţiunea militară specială", se arată în comunicatul Ministerului de Finanţe. "Resursele planificate în buget vor face posibilă echiparea forţelor armate cu armele şi echipamentele militare necesare, plata salriilor personalului militar şi susţinerea familiilor lor, precum şi modernizarea companiilor din industria de apărare", se mai arată în comunicat.
Ministerul a adăugat că proiectul de buget pentru 2026 este unul "echilibrat şi sustenabil".
Rusia, care este în al patrulea an al războiului din Ucraina, a majorat impozitele pe veniturile persoanelor fizice şi pe profitul companiilor în acest an, dar chiar şi aşa, în luna mai, Guvernul de la Moscova a trebuit să tripleze prognoza de deficit bugetar, până la 1,7% din produsul intern brut (PIB). Acum Rusia se pregăteşte să depăşească această ţintă de deficit, potrivit unui oficial citat de presa de stat în cursul acestei luni. De asemenea, ţinta de deficit pentru 2026, de 0,9% din PIB, pare ca va fi şi ea depăşită.
Economia rusească a înregistrat o creştere robustă de 4,1% în 2023, şi una de 4,3% în 2024, cu mult peste performanţele înregistrate de ţările din G7, în pofida mai multor runde de sancţiuni occidentale, impuse după debutul invaziei din Ucraina, în 2022. Însă, în acest an activitatea economică a încetinit semnificativ. Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut cu 1,1% în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu un avans de 4% în aceiaşi perioadă a anului trecut, a informat Serviciul federal de statistică (Rosstat).
1. 4% ???? cine crede prostiile astea?
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2025, 12:04)
cincinalul in patru ani si jumatate ,eu nu stiu cum era in comunism cand totul era fals,doar o minciuna,productii record la Ha ,fabrici care produceau rebuturi si doar pe stoc pentru ca nu le cumpara nimeni ,singurul adevar era un banc despre rudele garoiul semeon la intrebarea daca termina cincinalul , raspuns: tovarase in zece ani terminam cincinalul dar tot il terminam.