Producătorii francezi de coniac au ajuns la un acord provizoriu cu autorităţile chineze privind preţuri minime de import pe piaţa chineză, însă Beijingul ar putea finaliza înţelegerea doar dacă se înregistrează progrese în disputa separată privind tarifele europene pentru vehiculele electrice fabricate în China, au declarat cinci surse apropiate negocierilor, citate de Reuters, de la care precizăm următoarele.
Discuţiile dintre părţi durează de luni de zile, în timp ce vânzările de coniac în China, cea mai valoroasă piaţă globală pentru această băutură, au înregistrat un declin puternic. Un acord definitiv ar aduce un respiro unor mari grupuri precum Pernod Ricard, Remy Cointreau şi LVMH, afectate nu doar în China, ci şi în Statele Unite, unde inflaţia şi incertitudinile economice au redus cererea.
În lipsa unui acord până la 5 iulie, dată la care expiră ancheta antidumping a Chinei privind coniacul european, autorităţile de la Beijing ar putea face permanente taxele vamale temporare de până la 39%, deja impuse. Preţurile minime de import propuse în cadrul acordului ar fi ”mult mai bune” decât menţinerea taxelor actuale, a spus una dintre surse.
Potrivit unei prezentări interne din 12 iunie, consultate de Reuters, preţurile minime negociate sunt: 46 yuani (6,39 USD) pe litru pentru categoria de bază VS (Very Superior); 424 yuani pentru coniacul XO (Extra Old); 613 yuani (aprox. 85 USD) pe litru pentru categoria XXO, vârf de gamă.
Pentru marii producători, Hennessy, Martell, Remy Martin, preţurile minime vor fi uşor mai mari decât pentru producătorii mici, dar tot sub nivelurile actuale. Patru dintre surse au confirmat că firmele lor au acceptat aceste praguri şi aşteaptă acum validarea oficială din partea Chinei.
Cu toate acestea, sursele susţin că Beijingul a condiţionat semnarea acordului privind coniacul de evoluţia discuţiilor privind tarifele UE aplicate vehiculelor electrice chinezeşti. China speră ca Uniunea Europeană să renunţe la tarifele anunţate şi să le înlocuiască cu un sistem de preţuri minime de import, similar celui propus pentru coniac.
Un oficial francez a confirmat că autorităţile chineze au făcut în mod repetat această legătură între cele două dosare, deşi guvernul francez refuză oficial această condiţionare. În ciuda acestui blocaj, partea franceză este ”prudent optimistă” că un acord poate fi încheiat până la termenul-limită.
Producătorii de coniac consideră că au devenit victime colaterale ale conflictului comercial dintre UE şi China, după ce Franţa s-a arătat una dintre cele mai vocale susţinătoare ale tarifelor europene pentru vehiculele electrice chinezeşti.
În urma impunerii taxelor provizorii în octombrie 2023, acţiunile Remy Cointreau şi Pernod Ricard au scăzut cu 35%, respectiv 33%, iar exporturile lunare de coniac către China s-au prăbuşit cu până la 70%, potrivit datelor BNIC (organismul profesional al industriei de coniac).
Comisia Europeană nu a comentat până în prezent dacă susţine acordul provizoriu privind coniacul. Între timp, autorităţile chineze au transmis că negocierile privind vehiculele electrice au intrat în faza finală, deşi oficialii europeni sunt mai sceptici în privinţa progreselor.
O decizie ar putea fi influenţată de summitul UE-China din 24-25 iulie la Beijing, care marchează 50 de ani de relaţii bilaterale şi unde comerţul va fi un subiect central.
Ministrul francez al comerţului exterior, Laurent Saint-Martin, le-a spus producătorilor în timpul unei vizite recente în regiunea Cognac că negocierile privind preţurile minime ”sunt pe drumul cel bun”, dar nu s-a ajuns încă la un acord final.
Opinia Cititorului