Birourile autorităţii de reglementare a petrolului din Nigeria şi ale companiei petroliere de stat au fost închise din cauza unei greve naţionale declanşate de sindicatul naţional al muncitorilor din petrol, după ce rafinăria Dangote a concediat peste 800 dintre membrii săi, au declarat oficiali sindicali, scrie Reuters, de la care menţionăm următoarele.
Greva, începută luni, a amplificat tensiunile în cel mai mare producător de petrol al Africii, generând un conflict legal şi industrial care ar putea perturba aprovizionarea şi comerţul regional cu combustibili, în special în ţările care depind de produsele rafinate din Nigeria.
Muncitorii de la rafinăria privată Dangote, cea mai mare din Africa, au fost concediaţi joia trecută pentru că s-au sindicalizat, a afirmat într-un comunicat vineri Petroleum and Natural Gas Senior Staff Association of Nigeria (PENGASSAN).
Reprezentanţii rafinăriei Dangote au spus la acel moment că disponibilizările fac parte dintr-o reorganizare a personalului şi i-au acuzat pe cei afectaţi de acte de sabotaj.
Discuţiile mediate de oficiali guvernamentali, luni, nu au reuşit să rezolve disputa, iar rafinăria a obţinut o ordonanţă judecătorească prin care sindicatul este împiedicat să blocheze aprovizionarea sa cu ţiţei şi gaze.
PENGASSAN a declarat că notificarea nu le-a fost transmisă oficial.
„Ordinul instanţei se comunică prin executor judecătoresc, nu prin reţelele sociale”, a spus liderul sindical Lumumba Okugbawa.
Greva a dus la închiderea birourilor NNPC Limited, ale Nigerian Upstream Petroleum Regulatory Commission (NUPRC) şi ale Nigerian Midstream and Downstream Petroleum Regulatory Authority (NMDPRA).
Într-o declaraţie făcută duminică, autoritatea de reglementare a cerut o soluţionare amiabilă a conflictului.
NNPC Limited a declarat pentru Reuters că rămâne angajată în menţinerea unui mediu de lucru sigur, stabil şi incluziv.
„Monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem implicaţi cu părţile relevante pentru a încuraja o rezolvare constructivă”, a afirmat purtătorul de cuvânt Andy Odeh.
Analiştii se tem că, dacă situaţia se agravează şi alte sindicate s-ar alătura protestului, acţiunea ar putea paraliza activitatea din câmpurile petroliere, ar perturba fluxul de produse şi ar provoca haos la benzinării atunci când camioanele vor fi trase pe dreapta.
Rafinăria deţinută de cel mai bogat om al Africii, Aliko Dangote, a început operaţiunile în acest an şi a fost prezentată ca o schimbare majoră pentru importurile de combustibil ale Nigeriei.
Totuşi, disputa riscă să submineze încrederea investitorilor şi ridică semne de întrebare legate de protecţia muncii în sectorul privat din Nigeria.
Opinia Cititorului