Administraţia Trump urmăreşte să obţină o participaţie de până la 10% în Lithium Americas, în timp ce renegociază condiţiile unui împrumut de 2,26 miliarde USD acordat de Departamentul Energiei pentru proiectul de litiu Thacker Pass, realizat împreună cu General Motors (GM), au declarat pentru Reuters două surse familiare cu discuţiile.
Potrivit agenţiei de presă, de la care menţionăm următoarele, această propunere este cel mai recent exemplu al modului în care administraţia Trump intervine direct în economia americană, aşa cum a făcut şi în cazul Intel, MP Materials şi altor companii din domeniul tehnologic şi al mineralelor, pe care le consideră esenţiale pentru securitatea naţională.
Programată să devină cea mai mare sursă de litiu din emisfera vestică atunci când va fi deschisă în 2028, mina Thacker Pass se află în construcţie de aproape un an, cu peste 600 de contractori pe şantier, la circa 40 km sud de graniţa dintre Nevada şi Oregon.
Thacker Pass este văzută drept o piesă centrală pentru construirea unui lanţ intern de aprovizionare cu litiu, parte a strategiei Washingtonului de a creşte producţia internă de minerale critice pentru baterii destinate vehiculelor electrice şi electronicelor.
„Preşedintele Trump sprijină acest proiect. Vrea ca el să reuşească, dar şi să fie corect faţă de contribuabili”, a declarat un oficial de la Casa Albă. „Nu există bani gratis.”
Acţiunile Lithium Americas au crescut cu aproape 80% în tranzacţiile de după închidere, de la circa 3 USD pe acţiune la 5,54 USD.
Proiectul este susţinut deopotrivă de republicani şi democraţi ca o modalitate cheie de a reduce dependenţa SUA de China, principalul procesator mondial de litiu. În prezent, SUA produc sub 5.000 de tone de litiu la o facilitate din Nevada deţinută de Albemarle. Prima fază a Thacker Pass ar urma să producă anual 40.000 de tone de carbonat de litiu de calitate pentru baterii - suficient pentru până la 800.000 de vehicule electrice.
China produce peste 40.000 de tone anual, situându-se pe locul trei după Australia şi Chile, dar domină rafinarea: procesează peste 75% din litiul mondial pentru baterii.
Proiectul Thacker Pass, evaluat la 2,93 miliarde USD, a fost aprobat de Trump la finalul primului său mandat. Împrumutul DOE, pe 24 de ani, a fost semnat anul trecut în timpul administraţiei Biden, cu dobânzi bazate pe rata Trezoreriei SUA.
Lithium Americas urma să facă prima tragere din împrumut la începutul acestei luni, dar oficialii administraţiei Trump au cerut renegocierea condiţiilor, invocând preţurile scăzute ale litiului cauzate de supraproducţia Chinei.
GM, care a investit 625 de milioane USD pentru o participaţie de 38%, are dreptul să cumpere întreaga producţie din prima fază şi o parte din faza a doua timp de 20 de ani, dar oficialii americani cer acum garanţii suplimentare şi chiar transfer de control asupra unor părţi ale proiectului către Washington.
Pentru a avansa discuţiile, Lithium Americas a oferit guvernului opţiuni gratuite de acţiuni echivalente cu 5-10% din capital, precum şi fonduri pentru acoperirea costurilor administrative.
GM a descris împrumutul ca fiind „necesar pentru comercializarea acestei resurse naţionale importante” şi a subliniat că Trump a susţinut proiectul încă din primul său mandat.
Lithium Americas nu a comentat negocierile, dar a precizat că „respectă decizia DOE de a reevalua condiţiile şi rămâne în discuţii active cu Departamentul Energiei şi cu GM.”
Guvernul american are deja clauze de protecţie în acordul iniţial, inclusiv opţiuni de a prelua controlul proiectului dacă acesta întâmpină întârzieri sau depăşiri majore de costuri.
Lithium Americas, cu o valoare de piaţă de circa 750 de milioane USD, este una dintre mai multe companii (inclusiv ioneer, Exxon Mobil şi Standard Lithium) care dezvoltă proiecte de litiu în SUA.
Opinia Cititorului